Piața de pește, la Năvodari

957
< 1 min citire
Piața de pește, la Năvodari - pestiinpiatadepeste8df16d8-1317196575.jpg
Consiliul Local este chemat în ședința extraordinară pentru a aproba darea în folosință a unui teren în vederea construirii și amenajării unei piețe de pește.
Consiliul Local al orașului Năvodari este convocat, astăzi, începând cu ora 17.00 la o ședință extraordinară, pe ordinea căreia primarul orașului, Nicolae Matei propune, spre dezbatere și aprobare un singur proiect de hotărâre. Este vorba despre proiectul privind darea în folosință gratuită în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru realizarea obiectivului de investiții "Piața de gros".
La întâlnirea programată să se desfășoare în sala de ședințe a Casei Căsătoriilor din oraș este invitată să participe și o delegație din Macedonia, mai exact din orașul Krusevo, cu care Năvodariul urmează să se înfrățească. Primarul orașului Krusevo, Vasilco Damcheski va prezenta Consiliului Local orașul pe care îl administrează și cu care orașul Năvodari urmează să stabilească relații de colaborare pe mai multe domenii de activitate. Edilul de la Krusevo este însoțit de consilierul Agapi Chunkoska și de președintele Asociației Vlahilor din Macedonia, Mitko Kostov Papuli. Macedonenii au venit, astăzi, la Năvodari și vor pleca în data de 29 septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 28 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Năvodăreni, primiți cu recensământul?
Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Stire din Diverse : Pește umplut cu ciuperci
Pagina a fost generata in 0.0439 secunde