PMP Constanţa deschide lista la Camera Deputaţilor cu Elena Băsescu

1607
PMP Constanţa deschide lista la Camera Deputaţilor cu Elena Băsescu - pmpelenabasescu2-1602781226.jpg

Articole de la același autor

Fostul europarlamentar Elena Băsescu, fata cea mică a fostului preşedinte al României Traian Băsescu, va candida la alegerile parlamentare pe lista Partidului Mişcarea Populară Constanţa, urmând să se regăsească pe primul loc la Camera Deputaţilor. Ea va face echipă cu preşedintele Organizaţiei Judeţene a PMP Constanţa, Claudiu Iorga Palaz care deschide lista la Senat.

Informaţia a fost confirmată oficial, ieri, după ce Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară a validat listele organizației județene PMP Constanța pentru alegerile parlamentare, acestea fiind semnate de președintele Eugen Tomac pentru a fi depuse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța.

„Am decis să accept candidatura, am decis să accept să candidez pentru un loc de deputat la Constanţa. De ce la Constanţa? Pentru că e a doua mea casă. M-am născut în Constanţa, am crescut în Constanţa, familia din partea tatălui meu locuieşte în Constanţa. Prin rolul pe care l-am avut, acela de mamă singură a trei copii, am căpatat o dimensiune nouă, mi-am dat seama că statul nu sprijină familiile monoparentale. De aceea doresc să ofer PMP o nouă viziune asupra politicilor publice în zona socială. Nu mă voi lansa în lupte în Parlament. Voi dori doar să construiesc din experienţa mea proprie, acea de mamă singură a trei copii”, a transmis Elena Băsescu.

Reamintim că fiica cea mică a lui Traian Băsescu, Elena Băsescu a fost europarlamentar între 2009 şi 2014. Ea a absolvit Facultatea de Relații Comerciale Financiar Bancare Interne și Internaționale, Universitatea Româno-Americană, București (1999-2004) și are o diplomă de master în științe politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.449 secunde