Deputatul liberal Ovidiu Raețchi solicită partidului condus de Călin Popescu-Tăriceanu să se delimiteze sau să părăsească grupul ALDE din Parlamentul European, după ce liderul acestui grup, Guy Verhofstadt, a propus o rezoluție prin care doar voturile europarlamentarilor din zona euro să fie luate în considerare, iar cele ale deputaților europeni din statele non-euro să fie consultative.
"Este regretabil că ALDE acceptă să facă parte dintr-un grup parlamentar european care pune în pericol în mod direct interesele cetățenilor români. Europarlamentarul Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, a propus ca în chestiuni specifice zonei euro deputații să aibă un vot diferențiat.
Mai exact, doar voturile europarlamentarilor din zona euro să fie luate în considerare, iar cele ale deputaților europeni din statele non-euro să fie exclusiv consultative. Acest gen de abordare discriminatorie a condus la eșecuri de etapă ale proiectului european precum Brexit și perpetuarea acesteia riscă să pună în pericol întreaga Uniune", afirmă Raețchi, într-un comunicat transmis vineri Agerpres.
Liberalul subliniază că interesele României sunt direct lezate de această prevedere, în calitatea sa de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene și care își propune să adere la zona euro.
"În acest context, consider că este esențial ca europarlamentarii români, membri ai grupului european ALDE, să se dezică de acest gen de abordare. Singura soluție viabilă este aceea ca partidul condus de Tăriceanu să părăsească grupul european ALDE. În caz contrar, este evident că europarlamentarii ALDE acționează împotriva intereselor cetățenilor români", arată el.