PNL şi PSD nu au ajuns la o înțelegere privind comasarea alegerilor

288
PNL şi PSD nu au ajuns la o înțelegere privind comasarea alegerilor - comasare-miercuri-1708355964.jpg

Articole de la același autor

Coaliţia de guvernare ar urma să discute miercuri pe tema comasării alegerilor, în prezent lucrându-se la scenarii fără a se fi stabilit până acum ceva concret.

Surse politice au precizat, luni, că în legătură cu subiectul comasării alegerilor au existat întâlniri separate în formaţiunile politice, iar cei doi preşedinţi ai partidelor de guvernare Marcel Ciolacu (PSD) şi Nicolae Ciucă (PNL) au discutat şi în cursul zilei de duminică.

În cadrul discuţiilor nu s-a vorbit despre un candidat comun la funcţia de preşedinte al României, susţinut de cele două partide, au menţionat sursele politice, care au precizat că fiecare partid verifică la nivel tehnic elemente de legislaţie privind o posibilă comasare a alegerilor din acest an.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, anunţase vineri că în coaliţia de guvernare nu s-a ajuns la un acord în privinţa organizării alegerilor şi discuţiile au fost suspendate, urmând să fie reluate duminică, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3435 secunde