Ponta: "Înainte de adoptarea Codului fiscal, nimeni nu a zis că nu este de acord cu el"

80
Ponta:

Articole de la același autor

Premierul Victor Ponta a declarat că înainte de adoptarea Codului fiscal nimeni nu a spus că nu este de acord cu acesta. Premierul a făcut această afirmație referindu-se la propunerea liberalilor de a exista consultări pe teme importante, potrivit Agerpres.

"Am fost încântat să văd că doamna Gorghiu, în afară de a-mi cere demisia, mai știe și alte cuvinte în limba română, e foarte bine. Dialogul întotdeauna e foarte bun", a spus Ponta, la finalul ședinței coaliției de guvernare.

Ponta a afirmat că a discutat cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre Codul fiscal de mai multe ori."Cred că e foarte bine că se discută acum despre Codul fiscal, după ce a fost aprobat, ideal ar fi fost să se discute sau cei care aveau păreri negative să le spună înainte. De multe ori am discutat cu guvernatorul (n.r.—înainte de a se adopta Codul fiscal), nu a zis nimeni că nu e de acord cu Codul, toată lumea a fost de acord, după aia s-au răzgândit", a menționat Ponta, întrebat ce părere are despre declarația lui Isărescu potrivit căreia Codul fiscal nu e aplicabil din punct de vedere economic.

PNL a propus tuturor liderilor partidelor parlamentare demararea și organizarea în perioada următoare a unor consultări asupra temelor "care pot schimba România în bine", fiind necesar pe aceste subiecte un acord politic.

"Pornind de la premisa că trebuie să existe bună credință, propunem astăzi tuturor liderilor partidelor politice parlamentare demararea și organizarea în perioada următoare a unei serii de consultări politice publice, împreună cu specialiști, mediul de afaceri, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului, ai Consiliului Fiscal, ai BNR și cu reprezentanți ai altor instituții relevante asupra temelor care pot schimba România în bine. PNL a pornit de la premisa că românii au nevoie de o nouă abordare politică, una care să nu pună, ciclic, în pericol nici stabilitatea economică, nici pe cea socială și nici pe cea democratică a Românie", a precizat copreședintele PNL Alina Gorghiu, după ședința Comisiei de unificare a PNL. (A.F.I.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5824 secunde