Prefectura Constanța a pregătit o serie de manifestări pentru comemorarea Revoluției din 1989

365
Potrivit unui comunicat de presă, astăzi, începând cu ora 11.00, Instituția Prefectului va găzdui lansarea cărții "La Revoluție se și moare, nu-i așa?", scrisă de Col. (R) Remus Macovei din recunoștință pentru miile de constănțeni care în decembrie 1989 au acționat cu entuziasm în stradă pentru înlăturarea comunismului, după cum mărturisește autorul în "Cuvânt înainte". La eveniment vor participa membrii filialei Constanța a Asociației "Cultul eroilor", cadre militare în rezervă și în retragere, revoluționari, alți invitați.
Cu același prilej, va fi prezentat primul număr al revistei "Arma Pontica", publicație de cultură, de informare și atitudine a Asociației "Cultul eroilor"- filiala Constanța, care dedică pagini întregi Revoluției din 1989, prin confesiunile emoționante ale ofițerilor în rezervă, martori ai evenimentelor petrecute în urmă cu 20 de ani.
Mâine, începând cu ora 10.00, la Troița eroilor martiri înălțată în parcul Casei de Cultură se va desfășura ceremonia militară, urmată de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, prilejuită de comemorarea eroilor căzuți la Revoluția Română din 1989.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 19 Decembrie 2009
Stire din Politică-Administrație : Isteriile lui Nicușor Constantinescu
Pagina a fost generata in 2.2735 secunde