Klaus Iohannis:

"Preluarea președinției Consiliului UE reprezintă un moment care va rămâne în istoria României"

431

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că președinția Consiliului UE reprezintă un moment de importanță deosebită care va rămâne în istoria României, arătând că țara noastră este bine pregătită pentru acest mandat.
"Asistăm la un moment de importanță deosebită care va rămâne în istoria țării noastre - lansarea primei președinții la Consiliul UE. Am discutat, în cadrul dezbaterilor strategice la Consiliul European, problemele europene de foarte multe ori și cred că suntem bine pregătiți pentru perioada dificilă, dar interesantă și, credem, cu rezultate pe care o începem acum", a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferința de presă comună cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, transmisă în direct la posturile de televiziune.
El a menționat că discuțiile s-au concentrat pe dosare importante din agenda europeană, dar și pe abordări generale extrem de importante pentru perioada următoare.
"Am discutat astăzi despre Brexit, bugetul multianual, migrație, securitate europeană și cum vom face să construim o agendă optimistă realistă și credibilă pentru perioada următoare", a precizat Iohannis.
Potrivit șefului statului, CE este un partener vital, important și cu care România are un dialog foarte bun.
"Împărtășim obiectivul unei Europe mai puternice, mai unite, mai eficiente și aici vorbim atât în plan intern, în interiorul Uniunii, cât și în plan extern. Acesta va fi și obiectivul către care vor fi orientate eforturile noastre pe durata următoarelor șase luni", a afirmat Iohannis.
Șeful statului a precizat că în ceea ce privește bugetul UE se va urmări obținerea unor rezultate consensuale, echilibrate și adaptate realităților.
Klaus Iohannis a mai adăugat că este foarte angajat în ceea ce privește președinția Consiliului UE.
"Știu că toată lumea de la noi este foarte angajată și hotărâtă să ne prezentăm bine, foarte bine, să obținem ceea ce ne propunem, finalizarea multor dosare care sunt în lucru, elaborarea unei strategii viabile, credibile pentru viitorul UE", a evidențiat Klaus Iohannis.


Statul de drept nu este 
o chestiune negociabilă
În altă ordine de idei, președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că statul de drept nu este o chestiune negociabilă.
"Știți foarte bine că, pentru mine, statul de drept din România nu este negociabil. Această poziție am reiterat-o de multe ori și voi rămâne la această opinie. Discuția pe legile Justiției și pe codurile din România este o discuție complicată care se poartă de doi ani deja și sper să existe la toți cei implicați înțelepciunea de a duce această discuție spre un final care este conform nu numai cu așteptările mele, ci este în conformitate cu așteptările românilor, Comisiei de la Veneția și GRECO. Noi nu putem în România să construim un sistem de Justiție care nu este compatibil cu celelalte sisteme de Justiție din Europa și, mai mult, noi, prin aderarea la UE, ne-am dorit să fim parte a unui spațiu de valori și dorim să rămânem acolo. Acest spațiu de valori cuprinde și principiile și regulile de bază ale unui stat de drept", a susținut Iohannis, la Digi24.
El a arătat că discuția cu privire la statul de drept va fi continuată în România, punctând că nu are de gând să facă rabat de la valorile și principiile UE.
Șeful statului a subliniat că problemele de politică internă nu trebuie să afecteze președinția Consiliului UE.
"Această discuție, după cum am putut cu toții să observăm, din păcate, nu îmbunătățește imaginea României și asta este o problemă pe care trebuie să o avem în vedere, însă, în ceea ce privește afacerile europene, eu sunt convins că vom găsi, împreună cu Guvernul, abordările potrivite pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus în timpul acestei președinții de șase luni la Consiliul Uniunii Europene. Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze demersurile pe care le facem în cadrul președinției și acest lucru cred că a fost foarte bine înțeles de toate părțile", a spus Iohannis. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5797 secunde