Premierul Boc cere implicarea maximă a prefecților în aplicarea măsurilor de guvernare

2323
Premierul Boc cere implicarea maximă a prefecților în aplicarea măsurilor de guvernare - 7d8f4257cd076de8488812a008c5e355.jpg
Prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, subprefectul Mircea Iustian, dar și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate constănțene au participat, ieri, la o videoconferință susținută de premierul Emil Boc. În contextul videoconferinței care, așa cum a anunțat primul ministru, va avea loc, de acum înainte, bilu-nar, au fost abordate, mai întâi, aspecte ce țin de situația meteorologică a următoarelor zile, precum și de județele care sunt vizate de codurile galben și portocaliu pentru crește-rile de debite și niveluri în anumite sectoare ale Dunării.
La evenimentul de ieri au participat, de asemenea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, dar și ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, aceștia discutând, fiecare, despre măsurile și proiectele pe care ministerele conduse de ei le vor implementa în viitorul apropiat.

Prioritatea Guvernului: "păstrarea locului de muncă al românului"
Astfel, după ce premierul Boc a atras atenția asupra faptului că prioritatea actualului Executiv e reprezentată de "păstrarea locului de muncă al românului", primul ministru dând totodată asigurări că 5.600.000 de pensii nu vor fi afectate de noul proiect al legii pensiilor și, deci, nu vor fi recalculate, ministrul Elena Udrea a vorbit despre proiectul care prevede construirea de case pentru specialiștii care muncesc în mediul rural. Ministrul Dezvoltării Rurale și Turismului a menționat aici că, în medie, vor fi construite 25.000 de locuințe în mediul rural, pentru cadrele didactice, polițiști și medici, dar că administrațiile publice locale vor trebui să pună la dispoziția ministerului, gratuit, terenurile pentru aceste case, spațiul alocat unei locuințe trebuind să fie de minimum 500 de metri pătrați. Prefecții au termen până la 31 martie să transmită Ministerului Dezvoltării date despre terenurile identificate de administrațiile locale pentru construirea acestor case. În plus, ministrul Udrea a făcut un apel către prefecții din toată țara, cu solicitarea ca aceștia să po-pularizeze proiectul de vânzare a locuințelor de tip ANL, în cazul cărora perioada minimă de locuit în chirie a fost redusă, în vederea achiziționării locuințelor, de la trei la un an. De menționat este că, potrivit declarațiilor de ieri ale autorităților centrale, 22.000 de locuințe de tip ANL pot fi vândute la momentul actual tinerilor.
În ceea ce privește obiectivele MAI, ministrul Vasile Blaga s-a referit la termenul la care România își propune să adere la Spațiul Schengen, anume 27 martie 2011, iar pentru asta va cere implicarea totală a structurilor subordonate MAI și, deci, și prefecților. Blaga a declarat că infrastructura de frontieră externă este unul dintre capitolele la care trebuie lucrat, astfel încât obiectivul propus să se realizeze.
În contextul videoconferinței de ieri, premierul Emil Boc a reiterat ideea potrivit căreia, în 2010, prioritară este păstrarea unui loc de muncă, iar din acest punct de vedere primul ministru a cerut prefecților să popularizeze măsura prin care Executivul scutește de la plata contribuțiilor sociale, pentru o perioadă de șase luni, acele firme care angajează șomeri.
În spiritul acelorași măsuri de criză, guvernanții au atras atenția, în cadrul evenimentului de ieri, asupra utilizării, de către IMM-uri, a fondului de garantare și contragarantare, măsură prin care, în 2009, au fost salvate de la faliment peste 6.700 de firme.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2519 secunde