Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină dosarul cu șină și copiile după acte

328
1
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină dosarul cu șină și copiile după acte - klaus-1672851914.jpg
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care este eliminat dosarul cu șină, dar și copiile după diverse acte solicitate până acum de instituțiile publice. Legea intră în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, potrivit Gândul

Astfel, prin adoptarea acestei legi este eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului.

De asemenea, instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate.


Prin legea privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative se intensifică eforturile de debirocratizare şi simplificarea relaţiei dintre cetăţeni şi instituţiile statului, precizează inițiatorii.

La începutul lunii decembrie, Parlamentul României a votat ca instituțiile publice să nu mai aibă voie să ceară dosar cu șină sau orice alt obiect de papetărie pentru a furniza un serviciu public. Inițiatorii proiectului sunt Diana Morar, Gabriela Horga și ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, toți parlamentari PNL.

La rândul său, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, salută acest moment, care are loc la început de an.


Comentează știrea

Constantin
5 ianuarie 2023
erorile celor ce se substituie neamului

Pentru eliminarea și modificarea documentelor scrise (ștergerea istoriei) este nevoie de incendiu. "Documentele ITeiste" se pot șterge pe "NV" si nu răspunde nimeni, caci nu se identifica hackerii!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8291 secunde