Concurs Primăria Cernavodă vrea să reabiliteze toate blocurile din oraș

418
1
Primăria Cernavodă vrea să reabiliteze toate blocurile din oraș - harsova46-1358188164.jpg

Articole de la același autor

Printre alte proiecte pe care le are în vedere de când a fost ales primar al orașului Cernavodă, Gheorghe Hânsă dorește să vină în ajutorul locuitorilor cărora le-a promis că o să-i ajute cu reabilitarea blocurilor din localitate. 

În acest sens, edilul a obținut noi aliați în echipa sa de promovare și accesare de fonduri în cadrul Programului Local de Reabilitare Termică a Blocurilor de Locuințe. Aceștia sunt președinții asociațiilor de proprietari nou înființate, în urma acțiunii de promovare a programului, desfășurată în ultimele luni, de primarul Gheorghe Hânsă si reprezentanții Primăriei Cernavodă. 

Drept urmare, cei nouă președinți au fost invitați la sediul instituției, pentru a le înmâna documentele care atestă punerea în legalitate a asociațiilor și ștampilele, și le-a relatat acestora următorii pași pentru implementarea programului de reabilitare a blocurilor și accesarea banilor. 

În cadrul discuției, invitaților li s-a relatat că Administrația Locală a efectuat toate demersurile necesare de constituire a asociațiilor de proprietari și a suportat cheltuielile aferente. 

"În prezent, se desfășoară documentația tehnico - economică a blocurilor ce vor intra în program. Celor nouă asociații de proprietari înființate corespund nouă blocuri situate pe străzile Liliacului, Mihai Eminescu, 24 Ianuarie, Răsăritului, Crișan, Pinilor, Castanilor și Plantației. De asemenea, alte 15 asociații de proprietari sunt în curs de înființare", a spus Gheorghe Hânsă. 

Pe de altă parte, în cadrul ședinței, președinții asociațiilor și-au exprimat dorința de a-l sprijini pe primar în următoarele acțiuni de promovare a ideii de înștiințare și a altor asociații, cu scopul de a obține fonduri pentru reabilitarea blocurilor. De asemenea, aceștia și-au prezentat și alte probleme cu care se confruntă locatarii, iar echipele tehnice ale Primăriei au plecat pe teren pentru a raporta și remedia situațiile. 

În altă ordine de idei, primarul Gheorghe Hânsă a stabilit împreună cu echipa sa cele mai vechi blocuri, care au cea mare nevoie de reabilitare și a susținut că Administrația va face demersuri pentru finanțarea reabilitării și a celorlalte blocuri din oraș, întrucât programul de reabilitare este unul multianual. 

Reamintim că, în urma programului, beneficiarii de reabilitare termică a blocurilor sunt asociațiile de proprietari înființate, ce vor obține finanțarea cheltuielilor în proporție de 60% de la bugetul de stat, 30% de la bugetul local, iar ceilalți 10% dorește să îi preia Administrația Locală.

Comentează știrea

ben
22 februarie 2013
da

nu e adevarat,nu ne trebuie asociatii,lumea plateste individual

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013
Stire din Social : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Pagina a fost generata in 1.3883 secunde