Luni, 14 aprilie 2025, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului, Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna, împreună cu primarul Mariana Gâju, au desfășurat o acțiune caritabilă dedicată persoanelor vârstnice cu venituri reduse și celor cu dizabilități încadrate în gradul de handicap grav cu asistent personal (copii și adulți).
În semn de solidaritate și respect față de membrii vulnerabili ai comunității, 360 de persoane au primit pachete cu produse alimentare de strictă necesitate: ulei, zahăr, făină, orez și cozonac, daruri menite să aducă un strop de bucurie și sprijin în casele și sufletele acestora, în aceste zile de mare încărcătură spirituală.
Distribuirea pachetelor s-a realizat direct la domiciliul beneficiarilor, începând cu ora 11:30, grație implicării echipelor primăriei și voluntarilor care au dorit să contribuie la această inițiativă generoasă.
Prin această acțiune realizată an de an, administrația locală din „Cumpăna reiterează angajamentul față de valorile creștine și comunitare, consolidând ideea că, împreună, prin gesturi simple și sincere, putem transforma sărbătorile în momente de comuniune și speranță", a transmis Mariana Gâju.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.