Concurs Primăria Mangalia promovează sudul litoralului românesc

387
Administrația publică locală din Mangalia a organizat, ieri, o dezbatere publică privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru obiectivul "Ecologizare Lacuri Neptun". La evenimentul de ieri au fost invitați reprezentanți ai Agenției de Mediu, ai Direcției de Sănătate Publică, precum și din partea Direcției Apelor Dobrogea Litoral, dar și societăți de turism, asociațiile de proprietari din oraș și proiectantul care va realiza prezentarea proiectului. Dezbaterea a constituit o etapă firească în demersurile pentru obținerea acordului de mediu în ceea ce privește investiția "Reabilitare și ecologizare lacuri Neptun".
De menționat este faptul că obiectivul proiectului este cel de a spori atractivitatea și accesibilitatea stațiunii Neptun-Olimp prin dezvoltarea și optimizarea infrastructurii destinate activităților de turism din zona lacurilor Neptun 1 și 2.

Parteneriat româno-olandez pentru plajele românești
Totodată, primăria Mangalia este parte a unui proiect intitulat "Managementul plajelor litoralului românesc al Mării Negre - zona pilot Mangalia", inițiativă sprijinită financiar de parteneri olandezi. Concret, proiectul a devenit realizabil datorită unei scrisori de intenție dintre Union of Waterboards și Administrația Națională Apele Române din octombrie 2006. Scopul proiectului este de a promova cooperarea și comunicarea la nivel managerial și operațional între DADL (Direcția Apelor Dobrogea Litoral) și celelalte instituții care au drept obiect de activitate domeniul plajelor, în timp ce rezultatul său se vrea a fi un plan durabil de management integrat. Acest fapt va permite autorităților locale să se alinieze standardelor legislației europene. De asemenea, trebuie precizat că Mangalia a fost aleasă drept zonă pilot ca urmare a unei colaborări eficiente mai vechi dintre instituția primăriei și DADL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1656 secunde