Primăria Medgidia organizează campionatul de navomodele

141
Primăria Medgidia organizează campionatul de navomodele - primariamedgidia2-1406298478.jpg

Articole de la același autor

Primăria Municipiului Medgidia în parteneriat cu Clubul Copiilor Medgidia organizează Campionatul național de navomodele viteză și evoluție și Proiectul Național "Toate Pânzele, sus!". Machetele copiilor sunt expuse la Clubul Copiilor Medgidia, iar probele de navigație se desfășoară pe canalul vechi, la o pescărie privată.

"Primăria Municipiului Medgidia a susținut acest campionat la care participă cei mai buni juniori și seniori navomodeliști din toată țara. În concurs s-au înscris 50 de navomodeliști din Timișoara, Cluj, Suceava, Arad, Ploiești, Petroșani, București, Râmnicu Vâlcea, Mizil, Buzău, Slobozia, Constanța și Medgidia. Toți participanții sunt cazați în Constanța, la Palatul Copiilor, iar organizatorii le oferă posibilitatea de a vizita portul și de a merge la plajă", a declarat edilul Municipiului Medgidia, Marian Iordache.

Totodată, viceprimarul municipiului Medgidia, Luminița Vlădescu, prezent la deschiderea campionatului, i-a asigurat pe concurenți de toată susținerea autorităților, i-a felicitat pentru participare și le-a urat mult succes.

Obiectivul principal al acestui proiect este acela de a aduce împreună sportivii de performanță cu copiii care au pășit de puțină vreme în lumea fascinantă a navomodelismului, dar care aspiră la titlul de campion.

Etapele campionatului se vor desfășura pe parcursul a trei zile, iar festivitatea de premiere va fi duminică, 27 iulie, de la orele 10.00. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Iulie 2014
Stire din Economie : Caravana Enterprise Europe Network
Pagina a fost generata in 1.9995 secunde