Policlinica din Medgidia va fi modernizată cu fonduri europene

384
Policlinica din Medgidia va fi modernizată cu fonduri europene - ambulatoriuldinmedgidia8-1406298073.jpg

Articole de la același autor

Pacienții Policlinicii din Medgidia vor beneficia de condiții de tratament mai bune, pentru că reprezentanții administrației publice locale vor pune în practică planul de reabilitare și extindere a ambulatoriului, care cuprinde lucrări de consolidare a clădirii, de recompartimentare, dar și de modernizare a cabinetelor medicale.

Primarul din Medgidia, Marian Iordache, a spus că modernizarea ambulatoriului face parte din planul administrației locale de a aduce policlinica la standarde demne de secolul în care trăim.

"Policlinica din Medgidia va intra într-un proces de reabilitare. În urma analizei tehnice a proiectului ce vizează reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea și echiparea Ambulatoriului Policlinică Medgidia din cadrul Spitalului Municipal Medgidia acesta a fost acceptat pentru următoarea etapă, cea de contractare. Dorim să amenajăm cabinete noi pentru medicii de familie, dar și să atragem specialiști în diverse domenii medicale care nu sunt reprezentate în Policlinică: psihiatrie, fizioterapie, fiziologie-balneologie și psihologie.

De asemenea, mai multe clădiri din curtea Spitalului Municipal vor fi modernizate și folosite ca loc de practică și de producție pentru persoanele cu handicap, instruite printr-un program al Primăriei, care vor efectua munci ușoare, de genul prelucrării hârtiei sau cartonului", a declarat edilul municipiului Medgidia, Marian Iordache.

Obiectivul general îl reprezintă îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor de asistență medicală pentru asigurarea unui acces egal al cetățenilor la serviciile de sănătate.

"Prin implementarea acestui proiect se dorește creșterea calității serviciilor medicale oferite persoanelor din municipiul Medgidia în cadrul Ambulatoriului, precum și reducerea numărului de internări în spital, ca urmare a creșterii numărului de consultații și tratamente efectuate în policlinică", a mai spus primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache.

Durata proiectului este de 15 luni de la semnarea contractului de finanțare. Valoarea totală este de 28,2 milioane lei cu TVA, din care 26,8 milioane lei fonduri nerambursabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.313 secunde