Primăria Medgidia, pregătiri pentru sărbătoarea Bobotezei. Iată ce premiu se acordă câștigătorului

653
< 1 min citire
Primăria Medgidia, pregătiri pentru sărbătoarea Bobotezei. Iată ce premiu se acordă câștigătorului - boboteaza-2025afis-1735896681.jpg
Primăria Municipiului Medgidia, alături de Protoieria Medgidia, organizează luni, 06 ianuarie 2025, de la ora 12.00, activități religioase cu ocazia Sfintei Sărbători de Bobotează, pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră (în zona fântânii arteziene). Evenimentul va cuprinde slujba de sfințire a Aghiasmei Mari și ritualul scoaterii din apă a Sfintei Cruci.
Înscrierile la această competiție se fac începând cu ora 11.00, în baza cărții de identitate, de către un reprezentant al Primăriei Municipiului Medgidia, pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona fântânii arteziene.
Regulamentul de participare prevede:
– vârsta de minim 18 ani pentru toți participanții;
– obligația de a-și exprima acordul în scris printr-o declarație pe propria răspundere că își asumă responsabilitatea pentru riscul acestei acțiuni;
– fiecare participant va fi examinat de paramedicul sosit la fața locului cu o ambulanță pregătită să intervină în situații de pericol sau accidente;
- este interzisă folosirea echipamentelor de înot.
Premiul competiției este în valoare de 2.000 lei și se acordă persoanei care recuperează crucea aruncată de preot în Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0731 secunde