Primăria Murfatlar caută soluții pentru cele 166 de gospodării care ar putea rămâne fără curent electric

820
< 1 min citire
În construcția proiectului de buget pe 2010, edilul orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, a luat în calcul realizarea unui proiect prioritar: executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a celor 166 de locuințe cumpărate de foștii chiriași ai IAS Murfatlar (actualul SC Vitivinicola Basarabi SA) care urmează să fie, în curând, debranșate de la instalațiile societății asupra căreia s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței.
În prezent, cele 166 de gospodării sunt alimentate cu energie electrică prin intermediul instalațiilor societății amintite anterior. Dacă se va realiza acest proiect, locuințele urmează să fie predate către operatorul zonal de furnizare a energiei electrice, SC Enel Electrica Dobrogea SA, iar consumatorii să se branșeze la rețeaua electrică și să devină abonați pe bază de contract ai operatorului.
Administrația locală din Murfatlar a depus încă de anul trecut o solicitare către Consiliul Județean Constanța pentru a primi un sprijin financiar.
Cojocaru a declarat că, acum, a primit semnale pozitive din partea CJC, iar consiliul ar putea acoperi o parte din cheltuielile pe care le implică acest proiect, estimate la 350.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0348 secunde