Primarii din Mircea Vodă, Tortoman și Ciobanu se aprind după un nou mandat

886

Articole de la același autor

Ultimele luni de mandat îi pun pe gânduri pe primarii localităților constănțene care intenționează să mai candideze, astfel încât aceștia propun, mai mult sau mai puțin plini de inițiativă, programe de a căror finalizare nu sunt nici ei siguri.

În mod paradoxal, deși declară fără echivoc că își doresc să mai candideze, ei nu vin, deocamdată, cu propuneri entuziaste privitoare la dezvoltarea localităților ci, mai degrabă, cu proiecte care țin de minimele condiții de civilizație ale unui stat membru UE.

Gospodarul șef din Mircea Vodă dă în mintea copiilor
Dacă în unele dintre localitățile din județ cele mai mari probleme ale oamenilor sunt legate de sistemul de alimentare cu apă și infrastructură, locuitorii din Mircea Vodă vor avea, din acest an, o ludotecă. Primarul Dumitru Dedu a declarat că intenționează amenajarea unui spațiu dedicat exclusiv copiilor, astfel încât să le creeze un spațiu benefic și în afara timpului pe care îl dedică școlii. "Colecția de jocuri și jucării, altfel spus ludoteca pe care vreau să o amenajez va fi amplasată ca o anexă la Căminul Cultural din localitate. Ideea aparține bibliotecarei din Mircea Vodă și eu sunt absolut convins că va avea suc-ces în rândul celor mici", a explicat gospodarul șef al comunei.
Conform declarațiilor sale, primarul Dedu va mai candida pentru fotoliul de primar, dacă starea de sănătate îi va permite. "Nu îmi fac reproșuri pentru acest mandat. Până la urmă, munca depusă se măsoară o dată la patru ani, iar acest lucru se numără în voturi. Din ce se aude până acum oamenii au o atitudine pozitivă față de mine, ca gospodar șef", a ținut să menționeze el.
Totuși, în comuna Mircea Vodă există și oameni pentru care problemele cotidiene înseamnă și lipsa, în secolul XXI, în plin avânt al integrării europene, a curentului electric. Un întreg cartier de case din Satu Nou, localitate aferentă comunei, nu beneficiază de electricitate, fapt pentru care primarul a decis demararea, în această primăvară, a unui proiect de racordare a celor 130 de case la sistemul de energie electrică. Mai mult decât atât, familiile care locuiesc acolo nu au acces nici la apă și asta din cauză că nu există racordare la sistemul de alimentare.

Primarul din Tortoman mai vrea o dată
Volubil și entuziast, primarul din Tortoman a declarat că se gândește serios la o a treia candidatură. Astfel, Gheorghe Panait a declarat: "Am investit foarte multă energie, m-am zbătut foarte mult, de aceea sunt decis să nu renunț și să încerc să fiu din nou un primar pentru oameni". În ceea ce privește eventualele reproșuri vizavi de actualul său mandat, primarul Panait a specificat: "Mi-aș fi dorit să fac mai multe pentru oameni, să fac astfel încât viața lor să fie nu doar mai bună, ci și mai frumoasă".
Pentru cele câteva luni rămase până la expirarea mandatului, primarul din Tortoman își propune să finalizeze lucrările la căminul cultural din localitate, și anume interiorul clădirii și curtea aferentă ei, proiect pentru care se pare însă că, pentru moment, nu mai sunt fonduri. "Caut sprijin financiar fie de la Guvern, prin intermediul agențiilor de dezvoltare, fie prin fonduri europene", a precizat Gheorghe Panait.

"În Ciobanu, lucrurile nu prea mai merg"
Deși este decis să mai candideze la funcția de primar, gospodarul șef din comuna Ciobanu nu pare prea entuziasmat de proiectele desfășurate în ultima vreme în localitate. "De la destrămarea Alianței D.A. lucrurile nu prea mai merg sau, chiar dacă merg, se desfășoară anevoie. E mai multă vorbărie. Mi-aș fi dorit mai mult sprijin din partea Consiliului Județean Constanța și de la Prefectură, dar se pare că ceea ce contează mai mult este culoarea politică", a menționat primarul Ion Tănase.
Despre proiectele din viitorul apropiat, Tănase a declarat că intenționează să renoveze școala din comună, în incinta căreia, nu demult, a funcționat un club pentru tineri. "Nu era cine știe ce club, a fost mai mult o cămăruță, dar chiar și așa, spațiul a fost vandalizat. Asta m-a determinat să decid să nu mai organizez așa ceva, cel puțin nu în incinta școlii", a precizat primarul. În ceea ce privește vreun reproș la adresa propriului mandat, primarul a declarat lipsit de modestie că, din punctul lui de vedere, a făcut tot ce se putea face pentru localnici.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9993 secunde