Primarii orașelor din țară se întâlnesc, astăzi, la Eforie Nord

372
Primarii orașelor din toate colțurile țării vor participa, în perioada 29 - 31 august, la Adunarea Generală de Alegeri a Asociației Orașelor din România (AOR). Întrunirea va avea loc la Hotelul "Dunărea" din Eforie Nord. 


Potrivit programului, astăzi, după întâlnirea Colegiului Director al AOR, a fost programată deschiderea oficială a lucrărilor celei de-a XX-a ediții a Adunării Generale a AOR. În cadrul acesteia, vor fi prezentați invitații și temele întrunirii - "Stadiul și consecințele unor măsuri abuzive ale reformei în administrația publică locală" și "Susținerea descentralizării și conso-lidării autonomiei locale". 


În cursul zilei de mâine, vor fi aleși președintele, prim-vicepreședintele, vicepreședinții, secretarul și membrii Consiliului Director al AOR, noua structură urmând să se reunească într-o ședință deschisă. 


Adunarea Generală a Asociației Orașelor din România va fi urmată de un seminar intitulat sugestiv "Reforma în administrație. Descentralizare și autonomie locală", care se va desfășura în perioada 31 august - 3 septembrie. 


Potrivit organizatorilor, tematica a fost aleasă în special pentru cei care se află la primul mandat de primar și care au nevoie de o pregătire în domeniu, știut fiind faptul că mulți candidați aspiră la fotoliile de edili șefi fără a se documenta în prealabil asupra a ceea ce înseamnă administrație publică locală. 


Ulterior, pe parcursul a trei zile, participanții la seminar vor afla in-formații despre activitatea administrației publice și despre ceea ce înseamnă eficiență și eficacitate în instituțiile publice. Totodată, se vor purta discuții despre categoriile de resurse în instituțiile publice, direcțiile reformei în administrația publică și strategiile de reformă, precum și despre modernizarea administrației publice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3042 secunde