Consilierii județeni s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe ordinare. La fel ca și cu alte ocazii, la proiectul privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a procentului de 20% din cota de 21% din impozitul pe venit pentru susținerea programelor cu finanțare nerambursabilă, au primit bani localitățile care au la conducere edili PSD. Mai exact, comuna Chirnogeni a primit 140.000 de lei, comuna Dobromir - 100.000 lei, comuna Lumina - 300.000 lei, Lipnița - 100.000 lei și comuna Cumpăna - 500.000 lei.
În ceea ce privește repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a procentului de 20% din cota de 21% din impozitul pe venit pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru proiecte de infrastructură, cu o singură excepție, s-a putut observa că au primit bani localitățile cu primari PSD sau PNL. Drept urmare, banii au fost alocați astfel: Aliman (100.000), Amzacea (170.000), Bărăganu (190.000), Ciobanu (150.000), Ciocârlia (400.000), Chirnogeni (100.000), Comana (80.000), Corbu (80.000), Crucea (320.000), Gârliciu (243.000), Istria (80.000), Medgidia (100.000), Mereni (80.000), Mihail Kogălniceanu (120.000), Negru Vodă (162.000), Pantelimon (250.000), Pecineaga (327.000), Saraiu (80.000), Seimeni (70.000), Târgușor (20.000), Techirghiol (80.000).
Probabil ca să nu bată prea tare la ochi, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a acceptat și o localitate care are edil PDL. Mai exact, localitatea Horia a primit suma de 206.000 lei, bani mult prea puțini în comparație cu localitățile unde sunt primari PSD sau PNL.
În acest sens, grupul consilierilor PDL s-a abținut de la votarea acestui proiect de hotărâre.
"După obiceiul deja împământenit, repartizarea fondurilor se face cu prioritate în baza carnetului roșu de partid. Amintim ponderea de "invidiat" a localităților conduse de primari PDL (1) din numărul total de localități care primesc fonduri în baza acestei hotărâri (27), adică 3,7%. De asemenea, suma alocată singurului primar PDL care "beneficiază" de prevederile acestei hotărâri este de 206.000 lei, ceea ce înseamnă 4% din totalul de 4.548.000 lei, fapt care vorbește de la sine despre criteriul roșu de distribuire a acestor sume", au precizat consilierii județenei PDL, într-un comunicat de presă.