Primarul Cristian Cîrjaliu a pus piatra de temelie a noului Centru Turistic din Agigea

382
1

Articole de la același autor

Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, a organizat, ieri, un eveniment prin care a marcat construirea unui nou obiectiv ce vizează un centru de informare turistică prin care să se și dezvolte turismul din zonă. Practic, edilul a pus piatra de temelie la noul obiectiv, termenul de finalizare al construcției fiind stabilit la data de 19 septembrie 2015.

La acțiune au participat și preoții din comună care au ținut o slujbă. Alături de primar au fost prezenți locuitori ai comunei, dar și reprezentanții administrației publice locale. După ce locul pe care se va construi centrul de informare turistică a fost sfințit, primarul a tăiat panglica de inaugurare a obiectivului. Printre altele, Cristian Cîrjaliu a spus că, prin acest proiect își propune crearea unui Centru local de promovare a turismului, culturii tradiționale, festivalurilor culturale și manifestărilor artistice din zona comunelor Agigea, Cumpăna și Valu lui Traian.

"Aceste zone sunt renumite prin atracțiile turistice deosebite ce se află amplasate în această zonă, precum și a siturilor Natura 2000, Dunele Marine de la Agigea și Marea Neagră. Printre importantele atracții turistice și tradiții culturale ce vor fi promovate prin intermediul acestui proiect amintim: lacul Agigea, geamiile din Agigea, construite în 1868 și 1870, și Valu lui Traian, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Valu mic de piatră, Valu mare de pământ și Valu mic de pământ, Muzeul satului Cumpăna, siturile arheologice de la Agigea și Cumpăna, Ziua tătarilor - 13 decembrie, Ziua recoltei, Festivalul «Dor de cânt românesc» și Festivalul «După datina străbună»", a precizat edilul din Agigea.

El a mai spus că acest proiect se dorește a fi principala pârghie de legătură între cererea și oferta turistică și un instrument facil și eficace de promovare a potențialului turistic din Agigea și proximități, respectiv, Cumpăna și Valu lui Traian, precum și de consolidare a legăturilor durabile în domeniul turismului, între comunitatea română și cea străină.

Conform proiectului, noul Centru de informare turistică din comuna Agigea va avea o suprafață totală de 129,72 mp, și va fi amplasat în centrul localității Agigea, la intersecția a două drumuri naționale - DN38 și DN39, facilitându-se astfel accesul turiștilor aflați în tranzit prin această zonă.

Perioada de implementare a proiec-tului este până în luna septembrie 2015, acesta fiind finanțat prin Programul Na-țional pentru Dezvoltare Rurală, Axa III "Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale", Măsura 313 - Încurajarea activităților turistice.

Valoarea totală a proiectului este de 910.404 lei, din care 585.277 reprezintă ajutor public nerambursabil (contribuție UE și cofinanțare națională), iar suma de 325.127 lei reprezintă valoarea neeligibilă a proiectului ce va fi acoperită de la bugetul local.

Execuția lucrării este realizată de S.C. Opal Construct SRL pentru valoarea de 453.896,07 lei fără TVA, restul valorii constând în dotări, respectiv mobilier, aparatură video și audio.

Comentează știrea

aurel
21 iulie 2015
Castiguri online! Cea mai buna cale!

Castiguri online! Cea mai buna cale! Castiga acum bani! Totul e legal si rapid! Asiguram contract de comision si toata instruirea necesara! Nu e nevoie sa construiesti retele de oameni! Start rapid, cu rezultate consistente! Informeaza-te acum! Cere detalii la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.329 secunde