Primarul din Mangalia vine în ajutorul cetăţenilor pentru ca aceştia să se poată încălzi

285
Primarul din Mangalia vine în ajutorul cetăţenilor pentru ca aceştia să se poată încălzi - mangaliatermoficare-1662646535.jpg
Toamna a venit, iar iarna se apropie cu paşi repezi, astfel că toată lumea se pregăteşte de facturile care vor veni odată cu lăsarea frigului.

Acest lucru este valabil şi în municipiul Mangalia, acolo unde primarul Cristian Radu încearcă să vină cu soluţii în ajutorul cetăţenilor.

Edilul a transmis prin intermediul paginii sale personale de Facebook faptul că subvenţia la preţul gigacaloriei se înlocuieşte cu ajutorul de încălzire.

Pentru ca cei care se încadrează să beneficieze de acest ajutor de încălzire, Cristian Radu le-a explicat paşii pe care trebuie să îi parcurgă.

„Începând cu sezonul rece 2022-2023, în municipiul Mangalia, subvenția la prețul gigacaloriei se înlocuiește cu ajutorul de încălzire, acordat în funcție de veniturile pe membru de familie. Pe această cale, le reamintesc tuturor celor branșați la sistemul centralizat de termoficare sa-și depună dosarele la Serviciul Social pentru a obține sprijin financiar de la bugetul local. Pentru detalii suplimentare, pot fi contactați administratorii Asociațiilor de locatari/proprietari sau colegii de la Serviciul Social”, a transmis Cristian Radu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4324 secunde