Primarul din Rotterdam, despre planul cu MAZĂRE: "Dacă nu are contracte bune, nu o să meargă colaborarea"

2624
12
Primarul din Rotterdam, despre planul cu MAZĂRE:

Articole de la același autor

O delegație olandeză a vizitat, zilele acestea, orașul Constanța. Astfel, în cursul zilei de ieri, aceasta a avut mai multe întâlniri cu repre-zentanții Prefecturii, ai Primăriei, Consiliului Județean dar și ai Portului Constanța. 

Din delegația olandeză au făcut parte primarul orașului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, viceprimarul Hamit Karakus, procurorul șef din Rotterdam, Fred Westerbeke, șeful Poliției din Rotterdam, Frank Paauw, ambasadorul Olandei în România, Matthijs van Bonzel, consulul onorific al Olandei la Constanța, Dan Coman, dar și alte oficialități din țara lalelelor.

La întâlnirea avută cu reprezentanții municipalității constănțene, primarul Ahmed Aboutaleb a declarat că portul Rotterdam nu este în competiție cu Portul Constanța și că sunt deschiși la dialog.

El a mai precizat că acțiunile Portului Rotterdam sunt în proporție de 70% la administrația locală, din 2004 guvernul olandez preluând 30% din pachetul de acțiuni.

La rândul său, primarul orașului Constanța, Radu Mazăre, a precizat că în momentul în care administrația locală va prelua acțiunile Portului Constanța municipalitatea de la malul mării va avea o colaborare strânsă cu Rotterdamul pentru că acest lucru va fi în beneficiul ambelor părți.

Printre altele, Mazăre a explicat că a discutat diverse probleme cu omologul său din Olanda.

"I-am pus multe întrebări primarului. Îl ascultam, dădeam din cap a pagubă, și am zis: Voi sunteți cu 50 de ani înainte la organizare. I-am spus primarului că dacă șeful Poliției și procurorul șef ar fi stat la noi la aceeași masă cu primarul, a doua zi vuia toata presa. Și el mi-a zis: «Și eu dacă îmbrăcam sacouri ca dumneavoastră, presa vuia a doua zi. Să nu mai zic de cluburi și fete»", a spus Mazăre.

Întrebat care este părerea lui vizavi de o eventuală trecere a Portului Constanța la administrația locală, primarul din Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, a spus presei că nu este treaba lui să vorbească despre deciziile în legătură cu Portul. În schimb, el a declarat că poate spune cum este la Rotterdam.

"Nu sunt în măsură să judec în mâinile cui trebuie să stea Portul Constanța. În schimb, pot să spun cum e la noi. În primul rând am vrut să fiu prieten cu voi. Vreau ca Rotterdamul să aibă conexiuni cu orașe mari sau mici, cu sau fără port. Spre exemplu, orașul Rotterdam încasează profit de la port, pe an, 50-60 milioane de euro. În port muncesc 100.000 de oameni și peste 200.000 în industriile legate de port", a spus edilul din Rotterdam.

În altă ordine de idei, edilul din Rotterdam a exclus concurența dintre cele două porturi.

"Distanța dintre Constanța și Rotterdam e de patru mii de kilometri, deci nu ar fi posibilă o concurență. Portul Constanța deservește regiunea aceasta. Cu Portul Constanța vom colabora, suntem deschiși colaborării, schim-bul de interese. Putem încerca să semnăm protocoale. Dacă primarul vostru nu are contracte bune, nu o să meargă colaborarea. Așa că este mai bine să ne înțelegem ca oamenii. Dacă Portul rămâne la Ministerul Transporturilor, tot ne interesează colaborarea. Legăturile de pe plan local nu le judec eu. Însă, e mai ușor să colaborezi când e vorba de aceleași entități. Știu că sunt dezbateri între autoritățile locale și guvern, nu le comentez, dar iau notă de ele. Cert este că Portul Constanța și România reprezintă un interes pentru noi", a mai explicat acesta.

Pe de altă parte, întrebat care sunt asemănările și deosebirile dintre el și primarul din Constanța, primarul din Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, a declarat presei: "Suntem amândoi foști ziariști. Cât despre diferențe costumul meu este unul ieftin față de cel al primarului din Constanța, eu port cravată, am mașină ieftină, însă suntem amândoi moderni. Ne asemănăm că vorbim cu oamenii, ne implicăm, ajutăm săracii. Noi mergem pe stradă la două săptămâni, ne punem șapca și haine modeste și nimeni nu știe cine suntem. Primarul Constanței acționează în felul lui și ne asemănăm în multe privințe".

Delegația din Olanda își va continua, astăzi, vizita în România, Ahmed Aboutaleb anunțând că se va întâlni cu autoritățile centrale și va discuta pe tema Portului Constanța.

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
europeanu
3 aprilie 2013
Vorbim de cel mai mare hot al orasului

singura diferenta este cu totul alta.Constanta are ca primar un derbedeu ordinar si un hot patentat.

satul de mazare
3 aprilie 2013
propunere

sa facem un schimb de primari cu roterdam , il dam pe mazare contract pe 3 ani cat mai are mandat cu salariu de primar olandez sa vedem daca ii convine si daca ii da cineva spaga acolo.....la prima tentativa e la puscarie

OLANDEZUL ZBURATOR
3 aprilie 2013
REGELE SI BUFONUL

EXACT EUROPEANULE. IN PLUS CRED CA SI CEI MAI NESTIUTORI DE LIMBAJ DIPLOMATIC AU PRICEPUT CA PRIMARUL ROTTERDAMULUI(ARAB) IL CONSIDERA PE MAZARE O CIOARA VOPSITA IN PAPAGAL CU INSTINCTE PRIMARE. PRIMARUL OLANDEZ SPUNE CA FACE VIZITE IN ORASUL LUI IMPREUNA CU ECHIPA IMBRACATI MODEST SI PE JOS PENTRU A VEDEA CE MERGE SI CE NU.MAIMUTA NOASTRA CAND ,FOARTE RAR, ISI MAI PLIMBA PERSOANA PRIN URBE STIE TOATA PRESA SI TELEVIZUNEA.IMBRACAT OSTENTATIV CU UN TRABUC DE ZECI DE EURO SI UN LIMBAJ MISTOCAR SFIDEAZA PROSTIMEA CARE L-A INTRONAT.PERSONAL NU VAD CE ASEMANARE POATE FI INTRE OLANDEZ SI CRETINOIDUL NOSTRU.IN CEEA CE PRIVESTE FRAZA PE CARE A DEBITATO, CUM CA ESTE DE NECONCEPUT LA NOI SA VEZI PRIMARUL CU PROCUROLUL ETC LA ACEEASI MASA, VA INFORMEZ CA UN FOARTE BUN PRIETEN,DE DOUA ORI SUBPREFECT, NU A REUSIT IN 8 ANI SA OBTINA NICI MACAR O INTREVEDERE CU SUS NUMITUL PAPAGAL.

MIELUTU
3 aprilie 2013
pt.PROPUNERE

propunerea de la nr. 2 nu este realizabila. nici cel mai tampit olandez nu ar accepta schimbul.

baciu
3 aprilie 2013
Mazare cu Porc

Pai vinovatul nu este Mazare, ci dobitocii care-l sustin.

Răspuns la: REGELE SI BUFONUL
Adăugat de : OLANDEZUL ZBURATOR, 3 aprilie 2013
EXACT EUROPEANULE. IN PLUS CRED CA SI CEI MAI NESTIUTORI DE LIMBAJ DIPLOMATIC AU PRICEPUT CA PRIMARUL ROTTERDAMULUI(ARAB) IL CONSIDERA PE MAZARE O...
Albu
5 aprilie 2013
DROGATUL

Sunt convins ca drogatul sa facut de cacat, daca a mai fost imbracat a la mazare sigur sau incheiat relatiile cu olandezul.....

Aniela
8 aprilie 2013

Primarul orașului Rotterdam - Ahmed Aboutaleb. Excelenta prestatie, excelenta diplomatie! Mazare - bleah ...

Lampa lu` Aladin
9 aprilie 2013
Se revarsă Eufratul

Bre, ăsta-i brimar în Roberdam sau în Bagdad?

maillot de foot pas cher
23 iunie 2013

This is a really good read for me, Must admit that you are one of the best bloggers I ever saw.Thanks for posting this informative article. maillot de foot pas cher http://maillotdefootpascher.a.nf/

lunette de soleil
23 august 2013
lunette de soleil

index.php?/topic/ lunette de soleil http://lunettedesoleil.ethicalbase.com/

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5928 secunde