PDL Constanța cere explicații cu privire la acostarea navei Flaminia în Portul Constanța

386
2
PDL Constanța cere explicații cu privire la acostarea navei Flaminia în Portul Constanța - mscflaminia-1364788024.jpg
Organizația Județeană Constanța a Partidului Democrat Liberal cere autorităților competente să explice populației care sunt pericolele în cazul în care nava MSC Flaminia va acosta în Portul Constanța sau în Portul Mangalia. 

În acest sens, PDL Constanța va trimite, astăzi, adrese unor instituții precum Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Prefectura Constanța, Autoritatea Navală Română și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pentru a afla cu exactitate care este pericolul la care populația Constanței este supusă prin permiterea apropierii acestei nave de litoralul românesc. 

"Trebuie să știm ce presupune decontaminarea acestei nave, cât de periculoasă este această procedură, de ce România nu s-a ferit de MSC Flaminia asemenea Franței, Olandei, Germaniei sau Angliei, cum va fi afectată apa Mării Negre sau cum va influența întreaga operațiune litoralul românesc. Constanța și România nu ar trebui să fie ghena de gunoi a Europei. Să nu uităm că s-a mai încercat asta cu depozitul de deșeuri de la Năvodari. Nu trebuie să permitem așa ceva", a spus președintele PDL Constanța, senatorul Christian Gigi Chiru. 

Parlamentarul a mai spus că, în contextul creat, autoritățile competente sunt obligate să dea asigurări populației și să răspundă la mai multe întrebări care vizează protejarea oamenilor împotriva posibilelor radiații.

De asemenea, Chiru a mai spus că specialiștii ar trebui să spună dacă vor fi contaminate apele litoralului românesc de deșeurile chimice rezultate în urma decontaminării, dar și dacă flora și fauna Mării Negre vor fi afectate în urma operațiunilor asupra navei. 

El a mai declarat că a solicitat ONG-urilor de mediu să se implice activ în acest demers pentru a nu pune în pericol litoralul românesc și populația județului Constanța. 

Comentează știrea

Olivia
1 aprilie 2013
bomba toxica Flaminia

În acest articol se spune tot ce s-a dat publicitatii in Vest (mult mai mult decât la noi, evident) http://nazone.ro/2013/03/bomba-ecologica-fost-trimisa-in-romania.html

Sorin
1 aprilie 2013
Mucles !

Pedeleilor,daca erati voi la butoane acum,poate chiar spuneati ca nava asta de fapt transporta dulceata de trandafiri si palinca de bihor .Nu va mai umflati de grija romanasilor voi,care ati nenorocit o tara asa cum nimeni nu a facut pana acum in Romania in termen atata de scurt. Lasati pe altii sa se ocupe de rahatul asta de nava,toxica exact ca si voi!!! Avem destul stres si asa,nu vreti voi sa munciti in locul celor din Mangalia? Macar asa ajutati si voi cu ceva,sa simtiti si voi cum e sa lucrezi cu morcovul bagat adanc!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3902 secunde