Primarul Mangaliei a achiziționat cărți la o acțiune caritabilă

245
Primarul Mangaliei a achiziționat cărți la o acțiune caritabilă - cristianradu1348215632-1354878634.jpg
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu și reprezentanți ai Consiliului Local au fost prezenți la un eveniment umanitar care a cuprins o lansare de carte, în scopul strângerii de fonduri pentru o fetiță bolnavă de cancer. Evenimentul a fost găzduit de Casa de Cultură din localitate, joi seara, în ziua de Sfântul Nicolae. La manifestarea culturală au mai participat criticul literar Ovidiu Dunăreanu, scriitoarea Emilia Dabu, alți oameni de cultură de la nivel local. Cunoscuta scriitoare din Mangalia, membră a USR, Dora Alina Romanescu a dedicat volumul cu povestiri intitulat: "Pe drumul dorului și al destinului", nepoatei sale Ioana Alberta. Micuța are numai doi ani și a fost diagnosticată cu neuroblastom gradul IV. Cartea se referă la povestiri decupate din viață, ce se încadrează în cele zece porunci bisericești. Printre cei care au cumpărat volumul, pus în vânzare în scop umanitar, s-a numărat și edilul Mangaliei. Cristian Radu a achiziționat câteva zeci de cărți pe care ulterior le-a dăruit funcționarilor din Primărie. În cadrul aceleiași manifestări, consilierul local Cristian Drăgan a achiziționat o lucrare grafică, semnată de artistul Gabi Balasz, licitată tot în scop caritabil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Noiembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Ședință ordinară la Mangalia
Pagina a fost generata in 0.2943 secunde