Primarul Nicolae Matei a primit 700 de mii de lei de la Elena Udrea

492
1
Consiliul Local al orașului Năvodari a aprobat, vineri, în ședința extraordinară proiecte de interes local, inițiate de primarul Nicolae Matei. Astfel, a fost aprobată rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2011, respectiv suma de 700 de mii de lei necesară administrației pentru anveloparea blocurilor.
Potrivit primarului Nicolae Matei, banii au venit de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în ultimele zile ale anului trecut, astfel încât aleșii locali nu au putut direcționa suma către proiectul respectiv. De asemenea, un alt proiect important înscris în convocatorul de ședință și aprobat de consilierii locali a făcut referire la sumele înregistrate în contul de excedent al bugetului local la finele anului 2011. Referitor la acest proiect, primarul Matei a ținut să le explice consilierilor că este vorba despre banii necheltuiți, dar alocați pentru asfaltare, respectiv suma de șase milioane de lei.
"Nu este vorba despre bani pe care Primăria nu i-a cheltuit și a rămas cu ei în cont, este vorba despre 60 de miliarde de lei vechi, bani care în mod expres i-am consemnat, nu i-am cheltuit pentru că avem un litigiu cu firma care ne-a asfaltat orașul Năvodari acum doi ani de zile și pentru care nu am fost mulțumiți de calitatea lucrării. Pe două străzi ne facturaseră și am ajuns cu contractul în instanță. Diferența de bani trebuie s-o avem în buget, nu să cheltuim bani din bugetul pe anul acesta", a declarat primarul Nicolae Matei.
În cadrul ședinței de vineri, au mai fost aprobate proiecte ce țin de schimburi de terenuri, modificări ale hotărârilor de Consiliu Local care presupun acordarea de înlesniri la plata taxelor și impozitelor pentru anul în curs, precum și împuternicirea de către Consiliul Local al orașului a directorului SC Termica Năvodari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor SC RAJA SA Constanța.

Comentează știrea

RODICA RAICHICI
28 ianuarie 2012
MAMAIA SAT

BUNA ZIUA , AZI INTREB ACELASI LUCRU : DL MATEI STIE CA ESTE PRIMAR SI IN MAMAIA SAT ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2025 secunde