PRM a pregătit un psiholog care să-l gonească pe Mazăre de la Primărie

440
PRM a pregătit un psiholog care să-l gonească pe Mazăre de la Primărie - fgg-1333056762.jpg
Președintele PRM Constanța, Radu Comănici, a susținut, ieri, o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat candidatul partidului pentru Primăria Constanța, în persoana Cristinei Dincu.
Psiholog de profesie, Dincu spune că are atuurile necesare pentru a câștiga scrutinul din iunie și pentru a-l învinge pe Radu Mazăre, pentru că, spune ea, reprezintă "schimbarea de care municipiul are mare nevoie".
Peremista a explicat faptul că a acumulat experiența necesară ocupării funcției de primar prin activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul Colegiului Psihologilor din Constanța, unde ocupă funcția de secretar.
Tot în cadrul conferinței de ieri, Comănici a menționat că, în contextul alianței nou formate, candidații PNG se vor afla pe listele PRM și vor primi toată susținerea partidului. De altfel, a specificat liderul peremiștilor din județ, candidatul PNG de la Medgidia, Marin Cioti, va participa în cursa electorală "sub sigla PRM". Comănici a menționat că partidul pe care îl conduce are candidați pentru toate comunele și orașele din județ, amintind care sunt localitățile unde există șanse mari de reușită.
"Avem șanse mari la Băneasa, Dobromir, Grădina, Cogealac, Medgidia, Cobadin, chiar și la Mangalia, însă nu vrem să anunțăm candidații încă, pentru că nu vrem să fie curtați de alte partide. Am pățit-o la alegerile trecute cu PSD-ul, nu vrem să se repete", a explicat președintele organizației județene a PRM.
Menționăm că, la conferința de ieri, a participat și președintele organizației municipale, Maria Rusu, care a infirmat astfel zvonurile privind plecarea sa la PPDD. Aceasta a declarat că nu are nicio intenție de părăsi PRM-ul, menționând că urăște traseismul politic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2319 secunde