PRM merge pe mâna inventatorului Ion Cârnu pentru Colegiul 10

1016
PRM merge pe mâna inventatorului Ion Cârnu pentru Colegiul 10 - carnuion1-1352051629.jpg
Organizația Constanța a Partidului România Mare a lansat un candidat inedit pe Colegiul 10 de la Camera Deputaților în contextul alegerilor parlamentare din 9 decembrie.


Ion Cârnu are 72 de ani, este "vechi și multiplu inventator" cu șapte brevete obținut în acest sens, compozitor și muzician premiat la festivaluri de profil europene, dar și internaționale, precum și om de bază - afirmă el - în colegiul pe care candidează. Cârnu a absolvit două facultăți, respectiv cea de Drept și cea de Relații Internaționale și Studii Europene. Pentru invențiile sale, printre care și un mecanism ce funcționează "fără energie solară, eoliană sau de orice alt tip", Cârnu a obținut cinci medalii de aur, trei de argint și două de bronz la evenimentele de profil din afara țării. În plus, timp de patru ani, peremistul a făcut parte din Asociația Inventatorilor din Paris. Sloganul său de campanie este "Cu prețul vieții, salvez România". 

Cu privire la activitatea desfășurată până acum pe Colegiul 10, dar și la proiectele de viitor, Ion Cârnu a ținut să precizez: "M-am implicat intens în viața oamenilor din colegiu. Am ajutat copii rromi din celebrul Cartier de Carton. Le-am oferit mâncare, dulciuri, bani și haine. În plus, am organizat timp de aproximativ șapte ani petreceri la două localuri din colegiu. Dacă acum din cei 200 de euro pe care îi am lunar fac atât, vă puteți imagina câte voi face când voi deveni parlamentar. Am în plan să îmi încep mandatul cu salvarea Cazinoului și a Zonei Peninsulare. Sunt unul dintre marii patrioți ai țării. Am cheltuit, până în prezent, foarte mulți bani pentru a ridica prestigiul României, fiind sabotat de mai multe persoane. Totuși, am luptat și voi lupta în continuare. Intru în politică pentru a reuși, cu ajutorul invențiilor mele, să salvez România. Sunt unul dintre puținii oameni cinstiți și capabili și voi face totul pentru binele cetățenilor. Sunt deja în istoria omenirii cu brevetele pe care le-am obținut, însă vreau să am o contribuție și pe scena politică. Așa că să ne ajute Dumnezeu!". 

Ion Cârnu va candida pe Colegiul 10, adică pe zona care cuprinde cartierele Badea Cârțan, Casa de Cultură, Brotăcei, Tomis 1, Centru 2, Centru 1 și Peninsula. Pentru cei interesați să contacteze candidatul PRM, Cârnu a pus la dispoziția cititorilor numărul său de telefon: 0728.005.803. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 28 Februarie 2011
Stire din Politică-Administrație : Lăsați baltă de PSD
Pagina a fost generata in 0.4155 secunde