Probleme la Camera Deputaților. Nu ajung mașinile pentru parlamentari

174
Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a declarat că vor fi găsite soluții pentru cei 78 de deputați care nu au mașini, 66 dintre aceștia urmând să beneficieze de mașini din parcul auto al Camerei, iar pentru ceilalți 12 identificându-se soluții incluzând confiscările de la ANAF.


Zgonea a precizat că în bugetul Camerei pentru anul 2013 nu sunt incluse fonduri pentru achiziționarea de mașini pentru cei 78 de parlamentari care nu beneficiază de autovehicule, dar a arătat că din economiile pe care Camera le va face va putea demara achiziționarea de mașini noi produse în România, la Dacia și Ford.

"Vom lua mașinile care sunt acum în parcul auto al Camerei pentru diferite activități și vor fi distribuite către cei care nu au mașini, urmând ca să mai rămână 12 deputați care nu vor avea mașini. Încercăm să găsim o soluție și pentru ei, fie de la confiscările de la ANAF, fie altă soluție, urmând ca după aceea pe banii pe care i-am economist în bugetul nostru să începem procedura de achiziționare pentru Cameră a mașinilor din producție proprie", a spus Zgonea.

El a arătat că procedura de achiziție de mașini noi va avea în vedere cele două companii, respectiv Dacia și Ford, pentru a păstra locuri de muncă pe orizontală.

"Asta este dorința mea, să achiziționăm din producție proprie pentru ca locurile de muncă care sunt generate de cele două companii să fie păstrate. Dacă Parlamentul are resurse financiare pentru a achiziționa mașini, mi se pare normal să achiziționăm din cele produse în România, atât la Dacia cât și la Ford există nevoie de locuri de muncă", a spus Zgonea.

Totodată, președintele Camerei Deputaților a declarat că există, din economiile pe care Camera le va face în 2013, suma de  4.950.000 de lei care ar putea fi utilizată pentru achiziția de mașini noi din producția internă, respectiv automobile Dacia și Ford. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1901 secunde