Proiectul de lege privind Codul electoral, aflat în dezbatere publică

174
Proiectul de lege privind Codul electoral afișat pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP) reprezintă o variantă elaborată la începutul anului trecut și este supusă consultării publice, informează un comunicat al AEP.

Proiectul de lege a fost afișat pe site la data de 3 septembrie și este supus consultării publice timp de 30 de zile.

"Proiectul va fi actualizat conform evoluției legislației, a jurisprudenței Curții Constituționale și a Biroului Electoral Central, urmând a fi completat și cu observațiile și propunerile societății civile, ale autorităților publice cu atribuții în domeniu, precum și ale partidelor politice", se arată în comunicat.

În conformitate cu prevederile Codului de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția, legile electorale trebuie adoptate cu cel puțin un an înaintea datei alegerilor.

Potrivit comunicatului, Autoritatea Electorală Permanentă urmărește adoptarea acestui proiect într-un termen care să permită aplicarea Codului electoral la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2014.

Autoritatea Electorală Permanentă propune armonizarea legislației electorale din România prin adoptarea unei reglementări unice care să creeze cadrul general pentru toate tipurile de alegeri și referendumuri, amintind proiectul de lege privind Codul electoral finalizat de AEP anul trecut, pe care îl relansează în discuție pe site-ul propriu.

"Soluția pentru armonizarea legislației electorale din România este adoptarea unei reglementări unice care să creeze cadrul general pentru toate tipurile de alegeri și referendumuri. Acest demers va avea ca rezultat imediat o mai mare coerență și fluiditate a derulării procedurilor specifice organizării și desfășurării procesului electoral și, totodată, o mai mare stabilitate a legislației electorale. În anul 2011, Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat un proiect de lege privind Codul electoral care conține prevederi referitoare la toate tipurile de alegeri și referendumuri. Acest proiect este un document perfectibil care își propune să reunească și să armonizeze reglementările cu caracter electoral existente, înlăturând actualele discrepanțe și lacune legislative", susține AEP într-o scrisoare deschisă dată publicității marți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3114 secunde