Proiectul pentru reabilitarea arterei dintre Gară și stațiunea Mamaia, aprobat de Consiliul Local
355
Articole de la același autor
Sens unic pe bulevardul Tomis, de la Victoria la Capitol. "Este un plan stabilit de specialiștii în mobilitate!"
01 Octombrie 2019
RATC a devenit istorie. Noua companie de transport a Constanței, CT Bus, va avea și trasee externe
15 Octombrie 2019
Parcări și pasaje subterane, construcții terasate pe versant și plajă urbană, în Peninsulă
08 Octombrie 2019
Ministrul Daniel Suciu a semnat! Când ajung la Constanța primele autobuze electrice
07 Octombrie 2019
Cinci mașini electrice, la dispoziția locuitorilor. "Începem un program ambițios"
17 Septembrie 2019
Toată artera care face legătura între Gara Constanța și stațiunea Mamaia va fi modernizată. Este vorba despre o porțiune din bulevardul 1 Decembrie, de la Gară până la Casa de Cultură, o porțiune din bulevardul Alexandru Lăpușneanu, de la Casa de Cultură până la Satu de Vacanță, și de o porțiune din bulevardul Aurel Vlaicu de la Păpădie până la intrarea în Mamaia.
Consiliul Local Constanța a aprobat, ieri, în ședință extraordinară, proiectul "Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia" și a cheltuielilor aferente. "Proiectul vizează o investiție uriașă, de 91,5 milioane de lei. Toată această arteră va fi modernizată, așa cum merită o metropolă europeană. Este vorba de fonduri structurale. Proiectul a fot declarat eligibil sută la sută, nu există cheltuieli neeligibile", a anunțat primarul Decebal Făgădău.
Potrivit acestuia, este posibil ca licitația pentru lucrări să fie demarată chiar anul acesta. "Mai departe nu pot anticipa niciun fel de termen pentru că vedem cum este în România, cu contestații și paracontestații. Termenul de execuție este de 24 de luni", a completat edilul.
Proiectul vizează refacerea completă a întregului bulevard, resistematizarea traficului, realizarea unei benzi dedicate exclusiv transportului în comun, realizarea de piste de biciclete, sistem de iluminat inteligent pentru trecerile de pietoni.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 11 Octombrie 2019
Miercuri, 09 Octombrie 2019
Luni, 30 Septembrie 2019
Joi, 12 Septembrie 2019
Joi, 19 Septembrie 2019
Marţi, 17 Septembrie 2019
Marţi, 17 Septembrie 2019
Vineri, 13 Septembrie 2019
Vineri, 13 Septembrie 2019
Miercuri, 11 Septembrie 2019