Proprietarii ansamblurilor rezidențiale nu vor mai putea închiria plaje decât dacă au activități turistice

500
Senatorii solicită proprietarilor și administratorilor de ansambluri rezidențiale să desfășoare activități de turism pentru a putea închiria plajele pe perioada sezonului estival, potrivit unei OUG, care a fost modificată și adoptată cu 66 de voturi pentru, o abținere și 2 voturi împotrivă.
Senatorii au adoptat și modificat ieri o Ordonanță de Urgență privind închirierea plajelor, în care au introdus condiția ca proprietarii ori administratorii de ansambluri rezidențiale să desfășoare activități de turism. În varianta inițială, ordonanța prevedea că închirierea și "utilizarea plajelor în scop turistic se poate face de către operatorii economici care administrează structuri de primire turistice, de proprietari ori administratori de ansambluri rezidențiale", fără a face referire la activitatea de turism a acestora.
De asemenea, plajele mai pot fi închiriate de către operatorii economici care desfășoară activități de divertisment, agrement și/sau sportive și de autorități ale administrației publice locale, care pot obține o cotă de până la 20% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate în raza lor administrativ-teritorială.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5115 secunde