Victor Ponta:

"PSD a propus întocmirea unui registru al românilor din diaspora"

154

Articole de la același autor

PSD a propus la întâlnirea de ieri cu președintele Klaus Iohannis întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara granițelor țării, iar activitatea Parlamentului să fie pe modelul legislativului european.

"Suntem de acord și ne dorim ca în cursul acestei sesiuni parlamentare să repornim cele două comisii - Comisia de modificare a legilor electorale și cea de revizuire a Constituției. Referitor la legile electorale, o preocupare specială pentru asigurarea votului românilor din afara granițelor, iar aici am propus ca organizarea votului să fie în atribuțiile Autorității Electorale Permanente care a organizat foarte bine în țară, noi urmând să punem la dispoziție toate mijloacele logistice necesare pentru ca AEP să-și îndeplinească această atribuție. Am propus de asemenea întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara granițelor, în așa fel încât AEP să știe cum se poate organiza, fie că e vorba de secții de vot, fie că e vorba de votul prin corespondență, să nu mai existe probleme", a spus Victor Ponta la Palatul Cotroceni după întâlnirea delegației PSD cu președintele Klaus Iohannis.

El a adăugat că PSD a reiterat sprijinul pentru o modificare a regulamentelor celor două camere parlamentare, pornind de la solicitarea președintelui Iohannis referitoare la proceduri cât mai rapide privind ridicarea imunității parlamentare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.2993 secunde