PSD dă startul parlamentarelor de la Constanța. Nu vor mai fi candidați parașutați de la centru

1267
11
PSD dă startul parlamentarelor de la Constanța. Nu vor mai fi candidați parașutați de la centru - psdlisteparlamentariscoaladevara-1472143003.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 300 de social-democrate participă, în aceste zile, la Școala de Vară a Femeilor din PSD, ce se desfășoară la Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia, în perioada 25 - 28 august.


Deschiderea lucrărilor a avut loc, ieri, la întâlnire fiind prezenți președintele Organizației Femeilor Social Democrate, Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, lideri locali și naționali din PSD, parlamentari dar și liderul PSD, Liviu Dragnea. 


Printre altele, au fost trecute în revistă rezultatele alegerilor locale, dar și pregătirile ce se au în vedere în privința alegerilor parlamentare ce bat la ușă.


În acest context, președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a anunțat că pe listele pentru alegerile parlamentare nu vor exista decât candidați din județul respectiv, fără a mai fi impuși candidați de la centru, cum s-a întâmplat în alți ani. El a adăugat că cei care vor participa în calitate de candidați urmează să fie aleși în baza unor criterii de performanță și vor participa la alegeri doar în filialele din care provin.


"Primul criteriu de performanță îl reprezintă oamenii. Trebuie să fim convinși că un om pe care îl punem este apreciat de oameni. Alt criteriu de performanță îl reprezintă activitatea lui în Parlament, dacă a mai fost parlamentar. Al treilea criteriu, trebuie să fie foarte bine pregătit când merge în comisiile de specialitate. Trebuie să aibă o susținere serioasă din partea organizației. Am spus-o mereu, o spun și acum, nu voi trimite de la București în niciun județ pe nimeni. În următoarea perioadă voi discuta cu fiecare organizație în parte, profilul fiecărui candidat. Nu voi semna nicio listă cu ochii închiși", a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea. 


Întrebat dacă este mulțumit de activitatea parlamentarilor PSD din Constanța, Dragnea a spus că este mulțumit "în parte", însă a evitat să dea nume concrete ale unor parlamentari care nu-și fac treaba cum trebuie. 


"În fiecare județ sunt parlamentari mai buni și parlamentari mai puțin buni, parlamentari mai harnici și parlamentari mai leneși. Constanța nu face o excepție. Sunt mulțumit în parte de activitatea parlamentarilor de Constanța. Pe viitor, atât la Constanța cât și în celelalte filiale, am solicitat să fie pregătite liste de candidați pe diverse specializări. În acest sens preconizez că munca în comisii va fi mult mai benefică. Pe listele de la alegerile parlamentare este o obligație ca fiecare filială să respecte o anumită pondere unde să existe atât bărbați, tineri cât și femei", a răspuns Liviu Dragnea.


În altă ordine de idei, Dragnea a mai spus că, de la Constanța, îl apreciază foarte mult pe primarul Decebal Făgădău dar favorita lui rămâne primarul Mariana Gâju de la Cumpăna. De asemenea, Dragnea nu a uitat să amintească de Radu Mazăre despre care a spus că în timpul mandatului său Constanța și stațiunea Mamaia s-au dezvoltat foarte bine și indiferent de situația în care s-a ajuns, Radu Mazăre este și va rămâne prietenul său, precum și de Nicușor Constantinescu care "acum plătește pe nedrept".


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
victor
26 august 2016
la carcera cu ei

Constanta arata ca un tomberon de gunoi...iar penalul sef Dragnea ii plange pe alti 2 penali...Mazare si Constantinescu...nu-i nimic... DNA-ul o sa ii ajute sa fie impreuna la brutarie cat de curand !!!

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2988 secunde