Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că deciziile luate până în prezent de către forurile partidului, respectiv BPN, grupul parlamentar de la Senat și Comisia de Integritate, în cazul Mircea Geoană, nu se pot întoarce sau schimba.
"Adevărata miză este ideea unui PSD și după acea PSD în cadrul USL cu o structură de decizie foarte clară, iar structura de decizie a luat în toate forurile posibile - a fost întâi BPN, apoi grupul de la Senat, Comisia Națională de Integritate și peste două zile va fi CExN - a luat aceste decizii prin vot. Nu se pot întoarce și nu se pot schimba", a spus Ponta.
Întrebat de ce vrea să-l excludă din partid pe Mircea Geoană, Ponta a enumerat trei motive, respectiv faptul că Geoană are și a avut o agendă personală diferită de cea a opoziției, că, într-un fel sau altul, a afectat ideea de opoziție unită și că în acțiunile sale, cel puțin în ultima perioadă, a fost sprijinit fățiș sau pe ascuns de cei de la putere.
Ponta a spus că momentul excluderii lui Geoană din PSD are o semnificație care ține de faptul că, până la alegeri, mai este un an, iar USL trebuie să se bazeze pe o armată "poate mai mică, dar convinsă" de oameni care nu se bat neapărat pe o funcție și nu au relații pentru apărarea acelei funcții cu cei de la putere.