PSD și PNL continuă să blocheze activitatea Camerei Deputaților

249
< 1 min citire
Conducerea Camerei Deputaților nu s-a putut întruni, ieri, pentru a șaptea oară consecutiv din cauza lipsei de cvorum, deputații PSD și PNL continuând să boicoteze lucrările forului de conducere al acestui for legislativ.
După ce au așteptat în sala de ședință aproximativ un sfert de oră sosirea colegilor din opoziție, deputații PDL au constatat că biroul permanent al camerei nu se putea întruni în cvorum de lucru.
Deputatul PDL Ioan Oltean și-a exprimat speranța că deputații PSD și PNL vor participa la următoarea ședință a Biroului, care este programată pentru luni. "Poate până atunci Cel de sus le dă mai multă înțelepciune ca să realizeze că nu au niciun fel de motiv serios pentru a bloca activitatea par-lamentară. Chiulul parlamentar s-a desfășurat suficient de mult în timp și este cazul să vină la activitatea de zi cu zi a biroului și a plenului Camerei Deputaților", a mai arătat deputatul democrat-liberal.
El a precizat că pe masa de lucru a biroului permanent se află un număr de aproximativ 140 de proiecte de lege și inițiative legislative care trebuie să fie transmise la comisiile de specialitate pentru raport.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0305 secunde