Puiu Hașotti a salutat Medgidia de "la tribuna Senatului"

628

Articole de la același autor

Senatorul Puiu Hașotti și-a lansat în acest week-end, la Medgidia, volumul "La tribuna Senatului".
În compania colegilor, prietenilor, dar și a cetățenilor interesați, Hașotti a prezentat sâmbătă cea de-a doua lucrare ce pune în evidență activitatea sa politică din Parlament. În octombrie 2004, el le oferea constănțenilor lucrarea "Liberal în opoziție, 2001-2004", ce cuprindea texte politice din perioada mandatului său de deputat. Acum, Hașotti a repetat experiența, aducând celor din Medgidia o nouă lucrare. "La tribuna Senatului" include peste 100 de texte ce urmează firul cronologic al intervențiilor și declarațiilor sale în calitate de senator.
La eveniment a fost prezent și consilierul liberalilor, politologul Dan Pavel. "Cartea senatorului este un eveniment politic-cultural", a mărturisit el. "Senatorul este un om care face istorie în Parlament, care stabilește niște repere politice, morale, economice. Este un cap limpede ținând cont că în politica românească sunt foarte mulți oameni confuzi. Este și un polemist extraordinar, un polemist subtil cu o cultură profundă și cu o înțelegere profundă a politicului", a mai spus Dan Pavel.
Hașotti a precizat că pregătește o lansare și pentru constănțeni, eveniment ce ar putea avea loc într-o săptămână.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7306 secunde