Radu Mazăre cere PSD să nu susțină inițiativa liberalului Daniel Chițoiu

928
6
Radu Mazăre cere PSD să nu susțină inițiativa liberalului Daniel Chițoiu - radumazarecerepsdsanusustina-1391526572.jpg

Articole de la același autor

Primarul Constanței, Radu Mazăre, dezaprobă propunerea ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, de limitare a plăților cash între persoanele fizice, cerând social-democraților să nu susțină această inițiativă, apreciind că va fi un dezastru pentru economie dacă va fi aplicată.
Mazăre a declarat că Italia are o lege similară, iar cetățenii pleacă peste graniță pentru a putea cheltui banii. 
"Înțeleg că domnul Chițoiu a băgat o ordonanță care pe mine m-a înfiorat când am aflat. Ce am văzut acolo va fi îngrozitor pentru România. Dacă se vor limita plățile cash între persoanele fizice, așa cum este ordonanța de acum, va fi dezastru. Italia are o astfel de lege de doi ani și limitează plățile la o mie de euro. Știți ce se întâmplă? Italienii fug și cheltuiesc banii în Austria și Germania, cumpără excursiile cu bani cash în Austria și Germania. În România, va fi la fel", a declarat Radu Mazăre. 
El susține că va aduce în discuție acest subiect în următoarea ședință a PSD, solicitând ca inițiativa liberalului Daniel Chițoiu să nu fie susținută de social-democrați. 
"Am așteptat să fie ședința PSD, din păcate, s-a decalat, pentru că vreau să aduc în discuție chestiunea asta. Mie mi se pare că va paraliza economia românească, așa cum este paralizată economia italiană. Ne îndreptăm cu niște pași rapizi spre ce se întâmplă în Italia și se întâmplă prost de tot acolo și o vedem pe toate statisticile. Dacă se va limita plata cash între persoane fizice, în România va fi un dezastru. Eu am să cer să se voteze în cadrul comitetului ăla în care suntem 40 de oameni să nu împărtășim solicitarea liberalilor, culmea, a liberalilor", a afirmat Mazăre. 
Potrivit unui proiect de ordonanță, plățile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele și către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, și va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăți între persoanele fizice. 
În prezent, plafoanele zilnice pentru plățile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către același furnizor și de 10.000 de lei în cazul plăților către rețelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat. 
Totodată, nu există limitări legale pentru operațiunile cu numerar efectuate de alți operatori economici decât persoanele juridice, respectiv liber profesioniști, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale și alte entități fără personalitate juridică sau între operatorii economici și persoanele fizice pentru contravaloarea livrării de bunuri și prestării de servicii, dividende, cesiuni de creanțe, împrumuturi și alte forme de finanțare. Încasările și plățile dintre persoanele fizice nu sunt, de asemenea, limitate în ceea ce privește contravaloarea vânzării de bunuri sau drepturi. 


Comentează știrea

Daniel
5 februarie 2014
DE ACCORD.

Gura pacatosului adevar graieste. Nu ca ne comparam cu Italia, dar masura va ingreuna mult activtatea economica. Bancile lucreaza greu, percep comisione.

mazarea furajera
5 februarie 2014
uite cine vorbeste

Exista oameni care chiar si atunci cand spun un adevar iti vine sa-i dai cu capul de pereti . Chiar si fara aceasta masura , dl Mazare isi cheltuieste banii in Austria la skiat si cei de teapa lui sunt marii evazionisti care-si ascund averile in strainatate . In afara de turism , papitoaice , si procese penale , Mazare nu este deloc preocupat de impozitele pe care le platim , de cheltuielile cu caldura si de banii aruncati pe deszapezirea care se face cu ajutorul soarelui , dupa cum a declat recfend acest domn primar ales pe viata de dragii lui sacosari . Desigur , asta nu inseamna ca intre el si Chitoi este vreo deosebire . Nimic din ce a facut si fac guvernantii in Romania nu este de natura sa ajute romanul " de rand ".

bingo
5 februarie 2014
bai pastaie,

cand ne lasi? pleaca cat mai ai timp! chiar daca noul C.p. te salveaza, e o chestie doar de moment... cred ca realizezi.

ath
5 februarie 2014
Marmota nu si-a vazut umbra

Anul asta,marmota nu si-a vazut umbra.Semn ca a venit primavara.Uite ca s-a copt si cireasa de februarie.Cine nu a auzit de cireasa timpurie.Din patru in patru ani,cireasa de pe tortul PSD-ului se coace in februarie.Ghiocelul PPDD-ului sau ghiocelui lui Dede se coace in martie si cireasa partidului in februarie.Toata luna decembrie a fost absent,a fost in tarile calde.De abia s-a intors din tarile calde ca sa plece la schiuri in Elvetia si apoi in Austria.Cand la Constanta aveam cod rosu,cireasa de pe tortul PSD-ului se parguia la soare in Thailanda. Acum a venit sa-si dea cu parerea despre banii romanilor.A venit sa ne invete el,ce e bine sau ce este rau,a ventit sa schimbe ministri,sa modifice Constitutia.In anii trecuti marmota Mazare se zbenguia doar trei luni pe an-marmota de Mamaia.Anul asta s-a trezit devreme pentru ca este un an electoral.Sa va obisnuiti cu poza lui pe tot parcursul anului 2014.Are ordin de la partid.Trebuie sa modifice Constitutia,sa alegem euromarmotele de la Bruxelles si in final sa alegem un hamster in borcanul de la Cotroceni .Victor Ponta si Poporul,Victor Ponta tricolorul ! Sa vedeti intalniri cu micutii din gradinite,spectacole,mici atentii electorale,pupaturi cu pensionarii.Va inaugura bineinteles Piata Ovidiu.Se vor inaugra pasaje,treceri de pietoni,sensuri giratorii tot ce da bine in poze.Manuela Mitrea,Nicolae Moga,Nicusor Constantinescu si nelipsitul sobor de preoti vor sari in ajutorul marmotei marine.Incepand cu Decembrie 2014,Mazare se va retrage intr-un barlog din Austria.De data asta ne-am "dat foc la butelie" pentru ca marmota nu suporta sa-i dam peste botic.

Papu Makidonu
5 februarie 2014
S-a trezit drogatu'

Boșorogii analfabeți și copii lor sunt majoritari și prin votul lor au distrus acest oraș. Democrația are o lacună pentru că dă dreptul prostimii să voteze. În Romania niciodată cei educați nu vor fi majoritari ca să hotărască în bine soarta țării.

n.v.t.
5 februarie 2014
dezastru este in capul tau

dezastru este in capul tau Mazarica, pentru da daca acesta de limitare a platilor cash v-a fi aplicata in Romania, v-a distruge doar oamenii ca tine, corupti si care datorita legilor de pana acum din Romania se scald in bani nemunciti... pe cand daca totul a-r fi inregistrat ca in alte tari, nu mai va puteti voi spala banii asa cum a-ti facut-o pana acum, de-a lungul anilor trecuti..... pentru ca in acest mod trebuie sa explici Fiscului de unde ai asa peste noapte sume colosale de bani....

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Februarie 2014
Stire din Eveniment : Radu Mazăre merge la DNA Constanța
Luni, 03 Februarie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Pagina a fost generata in 1.7664 secunde