REFERENDUMUL în presa internațională: "Demiterea lui Băsescu a eșuat"

267
REFERENDUMUL în presa internațională:

Presa internațională a preluat primele rezultate ale exit-poll-urilor de la referendumul pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu și declarațiile politicienilor români, titrând că rezultatul poate fi invalidat, din cauza ratei participării la vot, scrie RFI Romania.

Agenția France Presse preia primele declarații făcute de președintele suspendat Traian Băsescu, președintele interimar Crin Antonescu și premierul Victor Ponta. "Președintele român suspendat Traian Băsescu a afirmat duminică seară că a evitat destituirea, românii respingând, conform acestuia, «lovitura de stat» a majorității de centru-stânga împotriva sa, prin neparticiparea la vot în număr suficient pentru validarea referendumului privind plecarea sa", titrează AFP, știrile transmise de agenție fiind preluate de numeroase publicații francofone.
 
"Premierul român Victor Ponta a apreciat duminică faptul că nimeni nu poate «ignora voința» a milioane de persoane care au votat în cadrul referendumului pentru destituirea președintelui Traian Băsescu, a cărui validitate este încă incertă", mai scrie agenția France Presse, preluând declarațiile premierului român.
 
De asemenea, AFP preia declarațiile președintelui interimar Crin Antonescu, titrând că "majoritatea de centru-stânga va respecta deciziile Curții Constituționale chemate să valideze sau nu referendumul pentru destituirea șefului de stat suspendat Traian Băsescu".
 
Le Parisien scrie luni că președintele Băsescu "afirmă că a scăpat de destituire" grație unui absenteism de proporții, dar a asigurat că înțelege și furia milioanelor de români care au votat pentru demiterea sa. "Aș vrea să mulțumesc celor care, dincolo de furia lor, au înțeles că acest referendum nu a avut ca miză pe Băsescu, ci Europa", citează cotidianul francez pe președintele suspendat. Ziarul amintește că UE a cerut României, în contextul metodelor deloc ortodoxe folosite pentru facilitarea destituirii președintelui, să respecte toate deciziile Curții Constituționale, inclusiv pe cea care va valida sau invalida referendumul de duminică.
 
Le Nouvel Observateur notează că nu au fost "destui votanți pentru a-l destitui pe președinte". Peste 80% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar acesta ar urma să rămână în funcție, datorită participării sub pragul minim cerut de legea referendumului. Băsescu este foarte nepopular din cauza măsurilor de austeritate și a acuzațiilor de nepotism politic, scrie Nouvel Observateur.
 
Ouest France observă că "absenteismul salvează capul lui Băsescu". În condițiile unei participări de 45,92% estimate duminică seară de BEC, se pare că fie românii au ascultat mesajul de boicot, fie sunt dezinteresați de acest scrutin.
 
Die Welt titrează că "președintele României supraviețuiește votului de demitere din funcție", dar cererile de retragere nu se vor opri nici pe departe aici. Deși și-a proclamat victoria încă de duminică seară, Guvernul socialist al premierului Victor Ponta i-a cerut lui Băsescu demisia indirect, subliniind că peste 80% dintre cei care au votat îi doresc plecarea din funcție. Jurnaliștii germani observă că după luni de zile de conflict politic, populația României a ajuns la un grad ridicat de respingere a factorului politic din țară. În plus, mai scrie Die Welt, scrutinul a fost și acompaniat de multe acuzații de fraudă și de suspiciuni legate de relaxarea prevederilor legale de organizare a referendumului.
 
Der Spiegel scrie că "demiterea lui Băsescu a eșuat". Cauza este participarea redusă la vot a românilor. Așa se face că președintele va rămâne în funcție, în ciuda nemulțumirii populare față de politica sa de austeritate. Spiegel amintește că demersul de suspendare din funcție a președintelui a fost inițiat după ce Curtea Constituțională decisese că nu există încălcări grave ale legii fundamentale care să justifice un asemenea gest. Cu toate acestea, politicienii au ignorat verdictul CCR și au limitat atribuțiile Curții, ceea ce a atras critici importante din partea UE.


 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3015 secunde