Reglementări noi privind finanțarea investițiilor pentru crearea locurilor de muncă

211
Reglementări noi privind finanțarea investițiilor pentru crearea locurilor de muncă - reglementarinoiprivindfinantarea-1667924359.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ pentru modificarea și completarea HG nr. 332/2014

privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă.


În referatul de susținere se afirmă că s-a constatat necesitatea unor modificări în vederea clarificării și flexibilizării prevederilor actului normativ, precum și a revizuirii situațiilor care determină recuperarea

ajutorului de stat, după cum urmează:


- obligația întreprinderilor de a menține fiecare loc de muncă nou creat pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la data la care acesta a fost ocupat prima dată, precum și locurile de muncă declarate ca fiind media celor 12 luni precedente lunii în care s-a înregistrat cererea de acord pentru finanțare;

- introducerea unei anexe cuprinzând intensitatea brută a ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere în cadrul schemei;

- preluarea, în textul schemei de ajutor de stat, a prevederilor articolului 14 alin. (9) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, referitor la faptul că pierderea sau desființarea locurilor de muncă în perioada ianuarie 2020 – 30 iunie 2021 nu este considerată ca fiind o încălcare a obligației de menținere a locurilor de muncă;


- extinderea, la 12 luni consecutive, a perioadei în care beneficiarii pot desfășura proceduri în vederea ocupării locurilor de muncă nou create, fără a fi o încălcare a obligației de menținere a locurilor de muncă nou create.

Totodată, având în vedere modificările prevăzute de proiectul de act normativ, este necesară introducerea unor dispoziții tranzitorii care să reglementeze situația acordurilor pentru finanțare emise anterior intrării în vigoare a actului normativ modificator. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2893 secunde