Duane Butcher:

"România a înregistrat progrese extraordinare în lupta împotriva corupției"

68

Articole de la același autor

Însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, a declarat, în cadrul recepției organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Indepedenței, că România a înregistrat progrese extraordinare în lupta împotriva corupției și în asigurarea existenței unor instituții independente.

"În numele președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, și al poporului american, vă urez bun venit la Ambasada SUA din București. Îmi face plăcere să găzduiesc celebrarea Zilei Independenței la noul nostru sediu, în mica Americă din marea dumneavoastră țară. Este minunat să vedem ambasada decorată în roșu, alb și albastru", a declarat Duane Butcher, în deschiderea evenimentului dedicat Zilei Independenței.

El a arătat că în centrul parteneriatului dintre cele două stat stau valorile democratice pe care le împărtășesc România și SUA.

"România a înregistrat progrese extraordinare în lupta împotriva corupției, în asigurarea existenței unor instituții independente și crearea unei societăți în care toți cetățenii sunt egali în fața legii. Vrem să ajutăm România să susțină aceste progrese", a spus reprezentantul Statelor Unite ale Americii în România, Duane Butcher. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3013 secunde