Recepția de la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale a României este prima recepție de 1 Decembrie găzduită de președintele Nicușor Dan de la preluarea mandatului, însă fără unul dintre elementele tradiționale ale ceremoniei. Mai exact, nu a avut loc nicio decorare. Este pentru prima dată după 1989 când președintele României nu acordă distincții de Ziua Națională. Evenimentul marchează și prima recepție de Ziua Națională fără doi foști președinți ai României, Ion Iliescu, care a încetat din viață anul acesta și Klaus Iohannis, care nu a dorit să participe.
Din fotografiile postate pe rețelele de socializare reiese că cei prezenți s-au simțit foarte bine, evenimentul fiind un prilej de socializare dar și de concurs de făcut selfie-uri prin Palatul Cotroceni.
La eveniment au participat și politicieni din Constanța.
„Am participat astăzi la Recepția Oficială de Ziua României de la Palatul Cotroceni, la invitația Președintelui României. Un moment de respect pentru istorie și un angajament pentru o Românie modernă, cinstită și europeană", a precizat senatorul constănțean Remus Negoi, de la USR.
De la eveniment nu a lipsit nici Florin Cocargeanu, fost viceprimar al Constanței din partea USR, actualmente secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. El a preferat să se fotografieze cu președintele Nicușor Dan dar și cu fostul președinte Traian Băsescu. De asemenea, și-a mai făcut poze cu premierul Ilie Bolojan.
„Am participat, la invitația președintelui Nicușor Dan, la recepția organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale a României. A fost o onoare și un reminder că România se construiește prin oamenii care cred în ea și lucrează pentru ea în fiecare zi", a spus Florin Cocargeanu.
Totodată, au mai fost prezenți liberali de seamă din Constanța cum ar fi deputatul Bogdan Huțucă, președintele CJC, Florin Mitroi, George Niculescu, președinte ANRE și Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
„Am avut onoarea să particip la recepția organizată la Palatul Cotroceni, de către președintele Nicușor Dan, cu ocazia Zilei Naționale a României.
În discursul său, domnia sa a subliniat importanța responsabilității civice și a implicării fiecăruia dintre noi în construirea unei Românii mai puternice și mai corecte. De aceea, consider că nu este suficient să ne mulțumim doar cu declarații, ci trebuie să creștem nivelul implicării fiecăruia dintre noi și să ne asumăm responsabilitatea în plan public.
Totodată, așteptările românilor sunt foarte mari, iar implicarea directă a președintelui în reformele pe care România trebuie să le realizeze, prin asumare și prezență publică, alături de prim-ministru și întreaga coaliție de guvernare, este esențială”, a transmis deputatul Bogdan Huțucă, preledintele Organizației Județene a PNL Constanța.
„Am fost onorat sǎ particip la receptia de la Palatul Cotroceni prilejuită de Ziua Națională a României, unde am avut bucuria de a mă întâlni cu prieteni de la Constanța și de a primi o binecuvântare de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel. Mă alătur invitației Președintelui României, de la finalul discursului său: să continuăm să credem în România", a transmis și George Niculescu.