Senatorul Alexandru Mazăre, ACUZAT în dosarul în care a fost reținut fratele său, Radu Mazăre

198
1
Senatorul Alexandru Mazăre, ACUZAT în dosarul în care a fost reținut fratele său, Radu Mazăre - alexandrumazare1-1397045091.jpg

Articole de la același autor

În dosarul în care au fost reținuți, ieri seară, primarul Constanței, Radu Mazăre, și cel care i-a dat mită acestuia, ar fi vizat și senatorul PSD, Alexandru Mazăre. Surse judiciare susțin că, la fel ca și fratele său, primarul Radu Mazăre, senatorul este suspectat de luare de mită.În aceste momente, se pare că Alexandru Mazăre este plecat din țară, motiv pentru care nu a putut fi adus la audieri. 


Reamintim că, primarul Constanței,  Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale "Henri Coandă", pentru a o ajuta pe aceasta să câștige licitație și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.


Direcția Națională Anticorupție (DNA) a informat, într-un comunicat de presă, ieri seară, că Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru dare de mită.
Cei doi au fost reținuți și vor fi prezentați, astăzi, instanței supreme, cu propunerea de arestare preventivă, a mai precizat sursa citată.




Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6811 secunde