Senatul a reglementat activitatea lucrătorilor casnici. Cu cât vor fi plătiţi

627
Senatul a reglementat activitatea lucrătorilor casnici. Cu cât vor fi plătiţi - senatujpg-1647276716.jpg
Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind reglementarea activităţii prestatorului casnic, prin care se introduce posibilitatea remunerării acestuia în tichete cu valoare nominală de 15 lei.


Prestatorul casnic nu poate fi un membru al familiei beneficiarului. Activitatea trebuie să se desfăşoare în gospodăria beneficiarului casnic.

Potrivit Antena3.ro tichetul de activităţi casnice se achiziţionează de la oricare dintre agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Proiectul, iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, stabileşte că angajaţii pot beneficia de aceste tichete şi sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariul de bază stabilit.

Pentru veniturile realizate din desfăşurarea activităţii, prestatorul casnic datorează impozitul pe venit şi contribuţia de asigurări sociale, dar nu are calitatea de contribuabil/plătitor de venit la sistemul de asigurări sociale de


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2678 secunde