Sens giratoriu nou la Poarta Albă, la intersecția DN 22C cu DJ 228A

48
< 1 min citire
Sens giratoriu nou la Poarta Albă, la intersecția DN 22C cu DJ 228A - x-sens-giratoriu-vasile-delicoti-1782807630.webp
În comuna Poarta Albă va fi amenajat un sens giratoriu la intersecția drumului național DN 22C, km 38+777, cu drumul județean DJ 228A. Consiliul Local a aprobat parteneriatul cu CNAIR pentru realizarea obiectivului de investiții „Amenajare sens giratoriu la intersecția DN 22C km 38+777 cu DJ 228A".
Proiectul are ca scop modernizarea infrastructurii rutiere și creșterea gradului de siguranță în trafic. Intersecția dintre DN 22C și DJ 228A a reprezentat, de-a lungul timpului, un punct sensibil pentru circulația rutieră, în special în perioadele aglomerate, când traficul se desfășura cu dificultate.
Inițiativa, fundamentată prin referatul de aprobare al primarului Vasile Delicoti, propune reconfigurarea completă a zonei și implementarea unei soluții tehnice moderne, menite să fluidizeze circulația, să reducă timpii de așteptare și să diminueze riscul producerii accidentelor rutiere.
Noul sens giratoriu va aduce nu doar un plus de siguranță pentru șoferi și pietoni, ci și o legătură mai rapidă și mai eficientă între comuna Poarta Albă și principalele artere rutiere ale județului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0323 secunde