Social-democrații se reunesc în ședința CExN pe 14 și 15 septembrie

253
< 1 min citire
Social-democrații se reunesc în ședința Comitetului Executiv Național (CExN) pe 14 și 15 septembrie în care se vor stabili colegiile pe care PSD le va avea în cadrul USL, urmând ca la mijlocul lunii octombrie să fie făcute propunerile de candidați, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Potrivit Agerpres, el a precizat că locurile eligibile vor fi stabilite în cadrul CExN și a subliniat că UNPR este parte a USL.
"Ne păstrăm angajamentul față de UNPR", a spus Zgonea, adăugând că tot la mijlocul lunii octombrie va exista un vot tot pe această temă în Consiliul Național, așa cum prevede legea partidelor politice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0378 secunde