"Sper să nu fie nevoie de un mare conflict"

83

Articole de la același autor

Premierul Ponta și-a exprimat speranța că nu e nevoie de un mare conflict pentru ca România să-și regăsească "unificarea internă", ținând cont că marile proiecte de întregire ale țării, unirea Munteniei cu Moldova, apoi cu Transilvania, au avut loc după războiul din Crimeea și Primul Război Mondial.

Prim-ministrul a arătat, vineri, în cadrul seminarului internațional "Penser l’ Europe", organizat de Academia Română, că decizia de a primi în Uniunea Europeană țările din fostul spațiu comunist a fost cea mai importantă din secolul trecut, după încheierea celui de-al doilea Război Mondial.

Ponta a subliniat că procesul de construcție europeană trebuie continuat cu țările din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina sau Georgia, pentru a putea vorbi de o singură Europă.

"Cred că procesul de construcție europeană trebuie să continue, în ciuda forțelor europene care spun «am făcut deja prea mult, sunt prea mulți membri în Uniunea Europeană și am făcut o greșeală acceptând România, Bulgaria, Ungaria».Trebuie spus că, dacă ideea unei singure Europe este proiectul cel mai important, e nevoie de continuarea procesului de construcție europeană", a declarat Ponta, citat de Mediafax.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 25 Septembrie 2014
Stire din Politică-Administrație : Ce promisiuni mai face Victor Ponta
Pagina a fost generata in 2.4435 secunde