Democrat-liberalul Adrian Sponte, președintele Organizației Județene de Tineret a PDL Constanța, nu va mai candida pentru un nou mandat de lider al tinerilor tomitani. Conform declarațiilor sale, el a decis să predea ștafeta altor tineri din cadrul organizației care, susține el, "s-au implicat foarte mult și trebuie lăsați să se exprime și să acumuleze experiență și din funcții de conducere". În plus, susține Adrian Sponte, el va împlini vara aceasta 35 de ani, vârstă care, potrivit statutului, reprezintă limita până la care un pedelist poate ocupa, fără o posibilă derogare, fotoliul de președinte la tineret.
Chiar dacă nu mai vrea la șefia tineretului pedelist constănțean, Sponte nu intenționează să se retragă din prima linie a partidului. Concret, așa cum reiese din explicațiile sale, democrat-liberalul își face avânt pentru o funcție la seniori. "Voi candida pentru o funcție în cadrul Biroului Permanent Județean la seniori, anume pentru un mandat de vicepreședinte, dar și pentru unul de secretar executiv, pentru că statutul permite să candidezi pentru două funcții, urmând ca apoi să te decizi pentru una din ele", a declarat pedelistul. Mai mult, Sponte Jr. a afirmat că va candida inclusiv pentru o funcție în Biroul Permanent Local al PDL Năvodari.
Pe de altă parte, însă, Adrian Sponte a ținut să pre-cizeze că se va implica total în organizarea alegerilor la nivelul OTPDL, în speranța unor "alegeri democratice, în contextul cărora vor fi binevenite cât mai multe candidaturi și în care va câștiga cel mai bun".
Membru de partid încă din 1995, Sponte Jr. a ocupat, în timp, o serie de funcții în cadrul partidului, de la cea de secretar general al tinerilor din Năvodari, la cea de președinte, din vara lui 2008, al Organizației Județene a tineretului constănțean și, în cele din urmă, la aceea de secretar executiv în Biroul Permanent Național al OTPDL.
Tineretul PDL își va definitiva, la nivel național, statutul și regulamentul de funcționare în cadrul unui Colegiu Director, eveniment care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la Sibiu. Ulterior acestei reuniuni, ca și la seniori, se va intra în linie dreaptă în ceea ce privește calendarul alegerilor.