Președintele Traian Băsescu:

"Subvenția la încălzire va fi redusă, dar orientată spre cei cu nevoi"

474
< 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că tăierea subvențiilor la încălzire, precum și reducerea generală a asistenței sociale va fi însoțită de o "focusare" a acestora către persoanele cu nevoi, astfel încât acestea ar putea chiar să primească sume mai mari în urma reorientării.
"Obiectivul nu este să tăiem subvenția, ci să focusăm asistența socială pentru cei care au nevoie, ceea ce nu înseamnă că nu vizăm și reducerea unor cheltuieli cu asistența socială, dar nimeni dintre cei care în mod real au nevoie nu va fi abandonat de suport social guvernamental sau local", a menționat șeful statului.
Președintele a explicat că doar persoanele cu nevoi vor primi subvenții și ajutoare sociale, arătându-se contrariat că oameni care au trei hectare de pământ și nu îl lucrează sau cei cu salarii mari, dar care trăiesc la bloc primesc în continuare subvenție la încălzire.
Băsescu a precizat că asistența socială va fi redusă "în volum net", dar "focusată" către cei care au nevoie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.053 secunde