Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Klaus Iohannis și Mihai Daraban au deschis Forumul de Afaceri

317
Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Klaus Iohannis și Mihai Daraban au deschis Forumul de Afaceri - daraban-1537194069.jpg
Președintele Klaus Iohannis va găzdui, luni și marți, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, la care vor participa nouă șefi de stat, doi președinți de Parlamente naționale, un prim-ministru și un ministru al Afacerilor Externe, fiind organizat în București și un forum de afaceri.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, summitul de la București va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Inițiativei celor Trei Mări.

"Această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, prin creșterea interconectivității, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - și stimularea competitivității economiilor statelor participante. Al doilea obiectiv vizează creșterea convergenței reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unității și coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european. În al treilea rând, Inițiativa are rolul de a contribui la consolidarea relației transatlantice, prin încurajarea prezenței economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată și ca parte a parteneriatului transatlantic", arată Administrația Prezidențială.

În marja summitului, va avea loc, la Romexpo, sub înaltul patronaj al președintelui României, prima ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administrația Prezidențială a României și Camera de Comerț și Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

La Forumul de Afaceri vor participa companii și oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Inițiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai instituțiilor financiare europene și internaționale, precum și reprezentanți ai think-tank-urilor și mediului academic.

XXX

Președintele Klaus Iohannis a deschis, în urmă cu puțin timp, alături de președintele CCIR, Mihai Daraban, Forumul de Afaceri, iar ulterior va participa la o sesiune plenară prezidențială alături de omologii din Croația, Kolinda Grabar-Kitarovic, din Polonia, Andrzej Duda, din Republica Federală Austria, Alexander van der Bellen, și de comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu.

Marți va avea loc sesiunea plenară a summitului, care va fi moderată de președintele Klaus Iohannis. Ulterior, șeful statului va susține declarații de presă alături de președinții Croației și Poloniei și de secretarul energiei al SUA, Rick Perry.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5603 secunde