În opinia lui Pricopie

Talpeș candidează pe listele PD-L forțat de împrejurări

394
1 min citire
Președintele Uniunii Populare Social - Creștine Constanța, Marius Pricopie, și-a manifestat susținerea față de Ioan Talpeș, fostul șef al SIE și președintele UPSC la nivel național, care a anunțat zilele trecute că va candida la Senat pe listele PD-L.
"Din câte știm noi, așa este. Însă nu am avut nici o discuție oficială în aceas-tă privință. Nu avem o confirmare oficială, dar noi îl înțelegem și îl sus-ținem acolo unde va candida", a declarat Pricopie. Totodată, el vede această situație ca pe o "conjunctură pe care au creat-o alții". "Noi acum trebuie să ne pliem pe această conjunctură", a completat Pricopie.
Deși în urmă cu o lună reprezentanții UPSC Constanța au declarat că la începutul lui octombrie își vor prezenta candidații, Pricopie susține acum că lista pentru alegerile parlamentare nu a fost încă definitivată.
El nu exclude posibilitatea ca UPSC să aibă candidați proprii pe Constanța, amintind că există membri care și-au afirmat dorința de a intra în cursa electorală. Cu toate acestea, Pricopie a preferat să nu le dezvăluie identitatea încă. "Urmează să avem o întâlnire în imediata perioadă. Zilele acestea vom fi convocați la București, dar până nu se concretizează demersurile noastre, nu vă pot spune nimic", a încheiat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde